Gheorghe Hagi, discurs manifest, înaintea meciului cu Elveția. Antrenorul campioanei pune presiune pe Ianis și pe jucătorii naționalei

Bogdan Solomon 20.11.2023, 08:25
Gheorghe Hagi, discurs manifest, înaintea meciului cu Elveția. Antrenorul campioanei pune presiune pe Ianis și pe jucătorii naționalei

Gică Hagi a rostit un discurs manifest înaintea meciului cu Elveția din ultima rundă a preliminariilor Euro 2024. Potrivit spuselor sale, adevărata provocare abia acum începe pentru Ianis și ceilalți colegi din lotul naționalei.

Gică Hagi pune presiune pe Ianis și jucători după calificarea la Euro 2024

Tricolorii au obținut biletele pentru primul Campionat European după o pauză de opt ani, grație victoriei cu Israel, scor 2-1. Marți, 21 noiembrie vor lupta pentru primul loc în grupa I și vor sărbători alături de suporteri pe Arena Națională.

Gică Hagi i-a felicitat, dar le-a transmis un mesaj ferm: să nu se mulțumească doar cu simpla prezență la turneul final care va fi găzduit de Germania în vara anului viitor.

De asemenea, „Regele” s-a arătat încântat că jucătorii au reușit să-și păstreze cumpătul și să întoarcă soarta partidei de la Felcsut. Principalii factori ai acestui succes sunt reprezentați, în opinia sa, de valoarea individuală a jucătorilor și inspirația selecționerului.

„Abia acum începe munca grea, munca adevărată. Dacă ne mulțumim cu puțin, puțin vine”

„Da, important e că ne-am calificat. Suntem pe scena care trebuie, suntem din nou acolo. Cred că România toată e fericită. Toţi cei care au muncit, jucători, staff. La fiecare meci, echipa naţională a arătat că e un grup, că sunt fericiţi, că au un entuziasm mai mare, aleargă toţi la fiecare gol marcat. Se gândeau numai la această calificare. A fost o presiune enormă pentru ei şi bravo lor. Eu sunt fericit că-mi fac un concediu în Germania, la vară.

Totul pleacă de la valoarea individuală a jucătorilor. Echipa asta se vede că are talent. Inclusiv aseară. A întors un rezultat într-un moment foarte greu. Echipa a avut reacţie, nu s-a pierdut, pentru că era presiune mare. Asta dovedeşte că echipa are maturitate şi mult talent. Acesta este rolul antrenorului, el face antrenamentele, tactica, schimbările. A fost decisiv. El a luat deciziile, a fost inspirat şi i-a ieşit. Ne-a făcut pe toţi fericiţi.

Normal că eram decepţionaţi pentru că voiam să avem succes. Acum trebuie să vorbim, să punem succesul în faţă şi să ne pregătim pentru următorul pas. Pentru că potenţialul este foarte mare. Să-şi dorească mai mult, nu doar o simplă calificare. Să se construiască o mentalitate de învingători, pentru a avea o continuitate în calificări pe următorii ani. Abia acum începe munca grea, munca adevărată.

De acum încolo începe greul. Când ai talent, e mai uşor să ajungi la un obiectiv pe care ţi-l propui. Acum începe adevărata provocare pentru ei, pentru România. Cu toţi ne dorim să construim o echipă mai bună decât am avut. Poate şi mai bună, poate şi mai norocoasă, care să facă performanţă. De ce nu? Hai să ne provocăm, că dacă ne mulţumim cu puţin, puţin vine. Dacă ne propunem mai mult, o să-ţi vină mai mult. Cred că trebuie să ne propunem mai mult. Cred că avem un potenţial şi cred că fotbalul românesc poate fi mai bun pe viitor”, a declarat Gică Hagi la Orange Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622