Gestul milionarului Dan Șucu după ce Rapid a pierdut meciul cu Petrolul. Victor Angelescu a luat o decizie radicală

Radu Bordei 14.08.2022, 10:03
Gestul milionarului Dan Șucu după ce Rapid a pierdut meciul cu Petrolul. Victor Angelescu a luat o decizie radicală

A fost dezamăgire mare pentru Dan Șucu și Victor Angelescu, după meciul pierdut de Rapid, cu Petrolul. Conducătorii giuleșteni veniseră optimiști la Ploiești, dar eșecul din Primus Derby le-a lăsat un gust amar. Și a stopat și seria pozitivă pe care o pornise echipa lui Mutu.

Dan Șucu și Victor Angelescu nu au suportat înfrângerea de la Ploiești. Cum au reacționat patronii Rapidului

Pas greșit pentru echipa lui Adrian Mutu, chiar în fața unui adversar tradițional. Eroarea uriașă a lui Horațiu Moldovan a adus victoria Petrolului, chiar dacă giuleștenii au dominat meciul ulterior. Totuși, giuleștenii au plecat cu mâna goală, ceea ce i-a supărat și pe patronii echipei. La fel ca și Mutu, dar și jucătorii Rapidului, nici șefii nu au reacționat foarte bine. Dacă Dan Șucu a rezistat în tribună și după fluierul final și a asistat la bucuria gazdelor, în schimb Victor Angelescu a plecat imediat după fluierul final. Acționarul Rapidului nu a mai suportat și a părăsit arena instantaneu.

Pe teren, Mutu era dezamăgit că jucătorii săi nu și-au creat mai multe ocazii și nu au putut sparge barajul defensivei gazdelor.

Rapidiștii îi acuză pe petroliști că au făcut antifotbal

Giuleștenii nu au suportat prea bine înfrângerea și au ironizat adversarii pentru modul cum au evoluat.

Înfrângere nemeritată, s-au apărat 90 de minute, dacă jucam trei zile, se apărau trei zile. Am pierdut pe jumătate de ocazie. Toată echipa l-am încurajat pe Moldovan, i-a sărit mingea, se întâmplă. Ne-a salvat în atâtea alte meciuri. Am încercam să atacăm pe un teren de Liga 1 impracticabil. Avem suporteri, dar nu avem un teren de fotbal, așa se întâmplă în România. Atmosfera a fost frumoasă, este cel mai vechi derby al României, a comentat Cristi Săpunaru, după meci.

Ne doream foarte mult, trebuia să ne facem suporterii feiriciți, dar au marcat și au făcut un antifotbal. Ce pot să spun, păcat că nu am reușit să marcăm, a declarat și Ioniță

Adi Mutu: „Petrolul s-a apărat cu 10 în fața careului!”

Nici antrenorul Rapidului nu a avut cuvinte de laudă la adresa adversarilor și a modului cum s-au apărat tot meciul.

Cred ca am fost agresivi, am dominat tot meciul, am avut și ocazii de a da gol. Pentru o echipa care se apără cu 10 în fața careului. Eu altfel văd fotbalul, dar la echipe de genul ăsta scopul scuză mijloacele.

Atmosfera frumoasă, de derby, mulțumim suporterilor nostri. Mergem înainte, tragem învățăminte. Trebuie să fim mult mai buni în duelurile unu la unu și mai concreți în fața porții, a declarat fostul internațional

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622