Argentina a câștigat Cupa Mondială din Qatar după o finală de vis cu Franța. Le festivitatea de premiere, Lionel Messi a purtat o pelerină neagră. Aceasta se numește Bisht și i-a fost dăruită de șeicul Tamim bin Hamad Al Thani. Gestul a provocat însă o controversă uriașă la nivel mondial. În plus, sponsorul tehnic al Argentinei a avut de suferit din cauza acestei situații.
Duminică, 18 decembrie, Argentina și Franța s-au înfruntat în finala Cupei Mondiale din Qatar. Partida a fost extrem de spectaculoasă, după 90 de minute terminându-se la egalitate, scor 2-2. După cele două reprize de prelungiri, scorul a fost tot egal, ambele echipe reușind să marcheze câte un gol. Astfel, meciul s-a decis la loviturile de departajare. Sud-americanii s-au impus cu 4-2, după ce francezii au ratat două penalty-uri. Astfel, Argentina a cucerit pentru a treia oară în istorie Cupa Mondială.
Lionel Messi a avut o nouă evoluție magistrală și a reușit să marcheze două goluri. La final, starul lui PSG a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului. La festivitatea de premiere, șeicul Tamim bin Hamad Al Thani i-a pus lui Lionel Messi pe umeri o pelerină de culoare neagră care se numește Bisht. Acest protocol a fost însă acceptat de conducerea FIFA, Gianni Infantino participând și el la ceremonia de premiere. Gestul a adus însă prejudicii firmei Adidas, sponsorul tehnic al Argentinei și al Cupei Mondiale din Qatar. Astfel, un scandal de proporții ar putea fi declanșat de această inițiativă simbolică a autorităților qatareze.
Semnificația tunicii negre purtate de Messi la festivitatea de premiere a fost dezvăluită ulterior de Hassan Al Thawadi, secretarul general al comitetului de organizare a Cupei Mondiale din Qatar. Acesta a explicat că pelerina se numește ”Beshth” și are o istorie veche de mii de ani. Bărbații din lumea arabă poartă această pelerină la ocazii speciale, cum ar fi nunțile sau anumite sărbători religioase.
Este o haină pentru ocazii speciale. De data aceasta a fost o sărbătoare a lui Messi.
Cupa Mondială a fost ocazia să prezentăm lumii cultura noastră arabă și musulmană. Nu a fost vorba despre Qatar, a fost o sărbătoare regională”, a spus Hassan Al Thawadi pentru BBC Sport.
În plus, duminică a fost ziua națională a Qatarului, prilej cu care toată lumea s-a îmbrăcat cu haine festive. Acesta a fost un motiv în plus pentru care oficialii qatarezi i-au oferit lui Messi veșmântul numit Bisht.