Ovidiu Burcă (43 de ani) a vorbit miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, despre despărțirea de Dinamo, echipa pe care a pregătit-o în ultimele 16 luni.
Tehnicianul care a readus-o pe Dinamo pe prima scenă fotbalistică, și-a început discursul prin a le mulțumi conducătorilor alături de care a lucrat.
Ovidiu Burcă i-a menționat pe reprezentanții RTZ, societatea care se ocupă de insolvența clubului, pe actualii acționari, pe directorul sportiv Gabriel Glăvan, dar l-a omis pe Vlad Iacob.
Vlad Iacob este cel care a ocupat funcția de administrator special în primul an al lui Burcă la Dinamo, fiind un personaj cheie în angajarea și menținerea lui Ovidiu.
„În primul rând vreau să mulțumesc suporterilor, datorită lor suntem astăzi unde suntem și clubul ăsta n-a murit. În al doilea rând, celor care au avut încredere în mine la începutul meu aici. Gabi Glăvan, care trebuie să știți că a fost artizanul aducerii mele la Dinamo, chiar dacă nu avea o funcție oficială.
Apoi au fost cei de la RTZ, care m-au susținut, Răzvan (n.r. – Zăvăleanu), Claudiu (n.r. – Balog), cărora le mulțumesc. Pe parcurs s-au adăugat și cei de la Red&White, alături de care am reușit să realizăm promovarea.
Vreau să le mulțumesc tuturor. După aceea jucătorilor, au fost momente foarte frumoase alături de ei”, a afirmat Burcă în conferința de presă în care și-a anunțat plecarea.
Vlad Iacob a ocupat funcția de administrator special la Dinamo până în luna august a acestui an, când, în urma unei Adunări Generale a Acționarilor, a fost votată revocarea lui din funcție, astfel încât unul dintre acționari, Andrei Nicolescu, să fie instalat. După această acțiune, Iacob și Burcă s-au contrat de mai multe ori prin declarații.
Cu Burcă pe bancă, în Superligă, Dinamo a adunat 10 puncte în 17 meciuri. Roș-albii au doar două victorii, sunt pe locul 15 din 16 și au cel mai slab atac din campionat, cu doar 9 goluri marcate.