Gest de milioane făcut de David Popovici înainte de ziua lui. Cum vrea să le doneze 45.000 de euro unor tineri muzicieni: „Pentru o casă a lor”

Catinca Giosanu 04.09.2023, 13:54

David Popovici a făcut un gest demn de urmat. Sportivul legitimat la CS Dinamo își va sărbători curând ziua de naștere, însă principala sa preocupare este să îi facă pe semenii lui să se simtă iubiți și prețuiți.

David Popovici, gest impresionant

David Popovici a mărturisit că anul acesta va alege să îşi doneze ziua de naştere, din 15 septembrie, pentru ca o familie de muzicieni să aibă parte de un cămin stabil, unde visele să devină realitate. Mai precis, este vorba despre cinci frați, toți performanţi.

Faimosul înotător a făcut apel la donaţii pe hhc.galantom.ro/p/david pentru Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor şi femeia care le-a dat viață celor cinci muzicieni.

La finalul campaniei (4 – 30 septembrie 2023), unul dintre donatori va câştiga, prin tragere la sorţi, o întâlnire cu îndrăgitul sportiv.

Se apropie ziua mea, împlinesc 19 ani. Şi nu pot să nu mă gândesc la câte am realizat, la câte am învăţat din munca şi din parcursul meu de până acum, dar mai ales că mereu, mereu, lângă mine au fost doi părinţi care au putut să îmi ofere tot ceea ce am avut nevoie pentru a face performanţă. Pentru că, fără susţinere, un copil nu poate excela, oricât şi-ar dori de mult.”, a transmis David Popovici.

Câți bani își dorește Popovici să strângă din donații

Dublul campion mondial la înot și-a propus să strângă donaţii în valoare de 45.000 de euro. Banii vor fi folosiţi de Fundaţia Hope and Homes for Children pentru achiziţionarea unui imobil în care se vor instala ulterior cei cinci frați.

Pentru toată rezilienţa, pasiunea pentru muzică şi puterea acestor băieţi, de care nu mulţi dintre noi am fost capabili, de mici copii – eu aleg să cred că îi putem ajuta, împreună. Avem nevoie să strângem 45.000 de euro pentru ca o casă a lor să devină punctul lor de stabilitate, pentru totdeauna.”, a mai spus înotătorul român.

Conform presei centrale, Andrei a început să cânte la vioară după ce a absolvit Conservatorul, Matei și Bogdan studiază pianul, fiind studenți în anul II la Conservator, iar Teodor și David sunt elevi în clasa a XII-a la canto clasic, respectiv chitară. Ultimii doi se pregătesc pentru aceeași facultate.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622