Gest de mare caracter al lui Jurgen Klopp după o nouă umilință suferită de Liverpool în Premier League

Dragos Stefanescu 15.01.2023, 14:48
Gest de mare caracter al lui Jurgen Klopp după o nouă umilință suferită de Liverpool în Premier League

Sâmbătă, 14 ianuarie, Brighton și Liverpool s-au înfruntat în etapa cu numărul 20 din Premier League. Echipa lui Roberto De Zerbi i-a învins fără drept de apel pe ”cormorani” cu scorul de 3-0. La finalul meciului Jurgen Klopp a mers să le ceară scuze fanilor lui Liverpool pentru acest eșec usturător.

Jurgen Klopp le-a cerut scuze fanilor lui Liverpool după înfrângerea usturătoare cu Brighton

Liverpool are un parcurs modest în acest sezon din Premier League. ”Cormoranii” au continuat seria rezultatelor dezamăgitoare în etapa cu numărul 20.

Sâmbătă, echipa lui Jurgen Klopp a jucat în deplasare cu cei de la Brighton. Partida a fost dominată categoric de gazde, care s-au impus cu scorul de 3-0. În urma acestui rezultat Liverpool a coborât pe locul 9, având doar 28 de puncte. ”Cormoranii” se află la 16 puncte în spatele liderului Arsenal și la 7 în spatele locului patru, ultimul care asigură accederea în Champions League.

La finalul partidei de la Brighton, Jurgen Klopp a mers spre galeria lui Liverpool și a făcut un gest prin care și-a cerut scuze pentru eșecul usturător.

Jamie Carragher a pus tunurile pe apărarea lui Liverpool. ”Din fericire, au cel mai bun portar”

Înfrângerea categorică suferită de Liverpool în fața lui Brighton a produs nemulțumirea lui Jamie Carragher. Fostul fundaș al ”cormoranilor” i-a criticat aspru pe jucătorii din apărarea fostei sale echipe. Mai mult, Carragher este convins că datorită portarului Alisson, Liverpool nu se află mai jos în Premier League.

Liverpool este la fel de slabă în apărare ca oricine în Premier League în acest moment. Din fericire, ei au cel mai bun portar, ceea ce înseamnă că nu se află mai jos în clasament”, a scris Carragher pe rețelele de socializare.

Liverpool domină clasamentul all-time din Premier League

În urmă cu 134 de ani apărea The Football League, primul campionat din istoria fotbalului. Acum acesta a devenit cea mai populară și bogată competiție din lume. Din 1898 campionatul a admis și ideea de retrogradare, iar din 1981 s-a introdus sistemul cu 3 puncte la victorie. Acum, Premier League este liga în care se cheltuie regulat peste 1 miliard de euro în aproape în fiecare perioadă de transferuri.

Într-un clasament all-time al rezultatelor înregistrate în primul eșalon englez din 1888 și până în 2022, Liverpool este lider. Formația de pe Anfield a strâns 7.108 de puncte în 4.254 de meciuri și se laudă cu un golaveraj impresionant de +2.021. Pe locul secund se află Arsenal Londra, cu „doar” 6919. Podiumul este întregit de către concitadina lui Liverpool, Everton. Aceștia au 6800 de puncte acumulate.

Manchester United, deținătoarea celor mai multe titluri, 20, este de abia pe locul 4 în acest top, cu 6568 de puncte. Pe 5 se află un alt „gigant adormit”, Aston Villa, care a luat fața noii superputeri din Anglia și Europa, Manchester City. Recordurile de puncte stabilite de Pep Guardiola sau Roberto Mancini, de când echipa a fost preluată de emirii din Qatar, sigur au ajutat la această poziție. Rivalele londoneze, Tottenham și Chelsea, ocupă locurile 7-8. Top 10 este completat de cele două mari dușmane din nord, Newcastle și Sunderland.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622