Radu Drăgușin e din ce în ce mai aproape de Premier League.
Românul de 21 de ani are șanse mari să ajungă în nordul Londrei în luna ianuarie. Anunțul e făcut chiar de Gazzetta dello Sport, cea mai importantă sursă media din Italia. Drăgușin, aflat și pe lista Atalantei, e o pistă abandonată de cluburile de Serie A, notează sursa citată. Gazzetta scrie că, descurajată de tentativa eșuată pentru Drăgușin, Atalanta s-a reorientat spre Christian Mosquera (19 ani), de la Valencia. Finala pentru transferul românului se dă acum între Tottenham și Arsenal. Prima are cele mai mari șanse de a reuși transferul.
„De ce îl vrea Atalanta pe Mosquera? Pentru că alte variante au dispărut. Cum e Radu Drăgușin, pe care Genoa cere între 30 și 35 de milioane de euro. Arsenal, dar mai ales Tottenham au argumente mult mai apropiate de aspirațiile clubului său”, anunță Gazzetta.
Oamenii lui Tottenham l-au urmărit atent pe Drăgușin în ultimele luni. Înainte de Crăciun, a avut loc și un contact între agentul lui Radu, Florin Manea, și oficialii clubului britanic. Tottenham e unul dintre cluburile momentului în Premier League. Deși e acum abia pe 4, Tottenham a impresionat prin fotbalul ofensiv propus de managerul australian Ange Postecoglou.
Tottenham joacă abia mâine în etapa tradițională de Boxing Day, împotriva lui Brighton, de la 21:30.
Dacă transferul lui Drăguțin la Spurs se face, fotbalistul crescut de Juventus bate recordul de transfer pentru un român, stabilit de Adrian Mutu în 2003, când ajungea la Chelsea. Roman Abramovici plătea atunci echivalentul a 22,5 milioane de euro pentru a-l cumpăra de la Parma. Mutu avea să reziste doar un an pe Stamford Bridge. Prins dopat cu cocaină, a fost concediat de Chelsea și a ajuns la Juventus ca jucător liber de contract. Mutu a trecut printr-o serie de procese cu Chelsea, care i-a cerut despăgubiri în urma ruperii contractului, însă Mutu a scăpat până la urmă de plata oricărei sume.