Una caldă, una rece pentru Lionel Messi. După ce și-a trecut în palmares cel de-al șaptelea ”Balon de Aur”, starul argentinian a aflat că s-ar putea alege cu o gaură în buget de 30 de milioane de euro. Presa din Spania a anunțat faptul că fotbalistul lui PSG are probleme mari cu o afacere.
Fotbalistul celor de la PSG are o avere impresionantă, încasând aproape 80 de milioane de dolari anual doar de la club. Însă, mare parte din bani vin din contractele de imagine sau din afacerile familiei. Printre altele, ca și mulți alți sportivi, Lionel Messi a investit în imobiliare.
În urmă cu patru ani, Messi a cumpărat un hotel de patru stele din Barcelona (MiM Sitges). El a plătit pe imobil 30 de milioane de euro și probabil a făcut și alte investiții în acel loc. Ei bine, toți bani ar putea fi pierduți într-o clipă.
Hotelul de patru stele din Barcelona deținut de Messi are probleme cu actele, potrivit El Confidencial. Mai exact, MiM Sitges ar fi fost construit pe o porțiune pe pământ mai mare decât constructorul ar fi primit aprobare. Astfel, constructorul a ajuns să se judece cu autoritățile din Barcelona și dacă statul câștigă, atunci imobilul o să fie demolat. Messi poate da în judecată firma care a ridicat hotelul, invocând faptul că a fost mințit.
Lovitură dură pentru Cristiano Ronaldo. Starul portughez este nevoit să demoleze o parte din casa de 2,7 milioane de euro din țara natală. Se pare că acesta a construit un teren de tenis și o anexă fără să ceară autorizația autorităților locale. Vestea vine după ce fotbalistul de la Manchester United și-a modificat casa din Lisabona pentru că nu avea avizele necesare.
Manuel Tibo, primarul din acea zonă, a fost nevoit să recunoască faptul că starul portughez s-a întins mai mult decât i-a permis „plapuma”, adică autorizația.
Cristiano Ronaldo ne-a prezentat un proiect spre aprobare și a ajuns să construiască o proprietate care a fost aprobată ulterior, dar a construit și în afara zonei permise și, deși nu este nimic semnificativ, este ilegal . Din acest motiv, în urmă cu câteva zile a primit o notificare de demolare a acestei zone a conacului.”, a explicat primarul.
Conacul lui Ronaldo este situat lângă râul Cavado și lângă zona balneară Geres. În trecut s-a zvonit că noul proprietar al imobilului ai di Pep, fostul coleg al lui CR7 de la Real Madrid. Cu toate acestea, în acte apare încă fotbalistul celor de la Manchester United. Astfel, Cristiano Ronaldo trebuie să demoleze o anexă și terenul de tenis până în luna martie.