Așa cum a informat PlaySport în cursul zilei de vineri, creditorii SC Dinamo 1948 SA au votat aprobarea modificării planului de reorganizare întocmit de Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar al clubului din Ștefan cel Mare, RTZ & Partners SPRL. A fost penultimul pas în procesul de preluare a pachetului majoritar de acțiuni de către suporteri, prin APCH, entitate care a fondat și care administrează programul DDB.
Pe data de 24 octombrie judecătorul sindic urmează să aprobe sau nu acest plan. Pentru a se ajunge în acest punct era nevoie ca și creditorii acestei societăți să fie de acord cu noul plan de reorganizare. Și au fost. În mare măsură. Votul s-a petrecut vineri, 14 octombrie, iar acum au apărut informații suplimentare despre cum s-a desfășurat acesta.
Potrivit gsp.ro, balanța a fost înclinată decisiv de către ANAF. Pentru a se putea trece mai departe, era nevoie ca planul să fie votat de minim 30% dintre entitățile și persoanele înscrise la masa credală, dar și de două dintre categoriile defavorizate. Fapt ce s-a întâmplat în cele din urmă.
Conform sursei citate, noul plan a fost votat de către oamenii care dețin un total de 50.47% din creanțele totale existente în Tabelul Definitiv Actualizat al Creditorilor. Potrivit documentelor citate de cei de la gsp.ro, și-au exprimat votul creditori ce dețin 51.84% din totalul creanțelor. Dorin Șerdean nu a avut drept de vot și a fost reprezentat de un avocat în Adunarea Creditorilor. De asemenea, și Cornel Țâlnar, înscris și el la masa credală, a fost reprezentat de către același avocat.
Conform sursei citate anterior, au existat doar 6 voturi împotriva acestui nou plan de reorganizare. Ele au venit din partea lui Nicolae Badea, prin Asociația Club Sportiv „Fotbal Club Dinamo București”, a lui Jose Antonio Bueno Valverde, directorul de marketing spaniol din perioada lui Pablo Cortacero, a lui Cornel Țâlnar, a lui Marius Bacria, a lui Ștefan Constantin și din partea celor de la Parc Hotels SA.
Clubul Sportiv Dinamo, înscris la categoria chirografari, nu și-a exprimat votul. La fel au procedat și firmele deținute de fostul acționar majoritar, Ionuț Negoiță.
Dorin Iacob, tatăl lui Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a dat detalii despre cum a decurs votul și a subliniat că noul plan de reorganizare a fost aprobat cu largul concurs al celor de la ANAF și PCH.
Votul creditorilor a trecut datorită ANAF, bugetarilor și unul dintre acționari, anume PCH, care prin programul DDB, a fost singurul acționar care a și investit la Dinamo, a adus bani în club. ANAF a votat pozitiv și are peste un milion la masa credală. PCH 3 milioane și ceva, împreună ating și pragul de majoritate, dar nu contează, nu este legea așa. Legea spune că o treime din creditori pot să voteze un plan să meargă mai departe”, a spus Dorin Iacob la RadioDinamo1948.
Noul plan de reorganizare a fost votat de trei din cele patru categorii implicate, după cum urmează:
Singurul pas care a mai rămas de făcut este reprezentat de aprobarea noului plan de către judecătorul sindic. O decizie în acest sens va fi luată pe data de 24 octombrie la Tribunalul București. Cel mai probabil, până la acel moment, vor fi depuse și câteva contestații în legătură cu votul de vineri.