Gareth Bale ia în calcul posibilitatea de a se retrage din fotbal la finalul acestui sezon, atunci când îi va expira contractul cu Real Madrid. Nu este prima oară când galezul se gândește să ia o astfel de decizie, fiind bine cunoscut faptul că motivația sa pentru fotbal nu prea mai există. De asemenea, accidentările din ultimii ani au contribuit și ele la ideea lui Bale. Totuși, există o și o variantă prin care Bale ar putea să se răzgândească.
Subiectul unei posibile retrageri din fotbal a lui Gareth Bale nu este tocmai nou. Galezul a vrut să ia o decizie similară și în vara trecută, la scurt timp după Campionatul European. Totuși, încântat de salariul colosal pe care îl are la Real Madrid, Gareth Bale a luat decizia de a-și continua cariera.
Însă, pe lângă lipsa de motivație, Bale mai are o problemă cel puțin la fel de importantă. Fizicul! Probeleme medicale ale lui Bale sunt din ce în ce mai frecvente, iar în acest sezon a stat mai mult accidentat. Doar trei meciuri a evoluat pentru Real Madrid în actuala stagiune, reușind să înscrie și un gol.
Are probleme grave, nu știu exact cât va lipsi. Dar este păcat pentru că Gareth juca atât de bine și la noi și la echipa națională”, spunea Ancelotti, în septembrie 2021.
De atunci, Bale a mai jucat un meci pentru Țara Galilor, iar la Real Madrid a fost rezervă într-un meci de campionat din luna decembrie.
Având în vedere toate detaliile menționate mai sus, britanicii de la Daily Mail scriu într-un material recent că Bale este din nou cu gândul la retragere.
Contractul său cu Real Madrid expiră pe 30 iunie și atunci, cel mai probabil, Bale își va lua adio de la fotbal.
Gareth Bale va împlini 33 de ani pe 16 iulie 2022.
În ultimii ani, Gareth Bale a părut mai încântat să joace pentru Țara Galilor decât pentru Real Madrid. Iar pasiunea pe care o are pentru echipa națională l-ar putea convinge să mai joace fotbal încă un sezon.
Cum Cupa Mondială din acest an va fi programată într-o perioadă inedită, 21 noiembrie – 18 decembrie, Bale ar fi nevoit să își găsească un nou angajament și în sezonul viitor, pentru a se menține în formă.
Însă, Țara Galilor nu este deja calificată la turneul final. Selecționata lui Bale va înfrunta Austria în semifinalele play-off-ului pentru Cupa Mondială Qatar 2022, după care în finala play-off-ului va da piept cu învingătoarea dintre Scoția și Ucraina.
Astfel, viitorul lui Bale ar putea fi decis la finalul lunii martie. Dacă Țara Galilor ratează calificarea la Mondial, Bale urmează să se retragă la finalul sezonului.
Semifinalele play-off-ului pentru Cupa Mondială Qatar 2022 sunt programate pe 24 martie 2022, iar cele trei finale se vor juca pe 29 martie 2022. În meciurile din finala play-off-ului, echipele gazdă vor fi Țara Galilor/Austria, Rusia/Polonia, Portugalia/Turcia.
Câți bani a reușit să câștige Gareth Bale pentru fiecare minut jucat în tricoul lui Real Madrid.