Găman, surprins la petrecere cu vedetele Craiovei! Imaginea care aruncă în aer finalul da campionat! CFR sare la gâtul arbitrului și vrea urgent explicații de la Vassaras

Alex Bodnariu 30.03.2024, 16:37

Arbitrul George Găman a fost aspru criticat de oficialii clujeni pentru prestația avută în meciul Sepsi-CFR. Situația pare să ia amploare, întrucât centralul a fost surprins într-o fotografie alături de jucătorii Universității Craiova, la o petrecere.

CFR Cluj s-a încurcat la Sfântu Gheorghe și pare că a ieșit din lupta la titlu. La finalul partidei, președintele clubului a criticat prestația arbitrului George Găman. Acesta nu a acordat un penalty clujenilor în minutul 3, la un contact între Bîrligea și Niczuly.

Găman, la petrecere cu rivalii CFR-ului

Fanii clujenilor au distribuit o fotografie cu centralul pe social media, în care acesta apare alături de o parte din jucătorii Universității Craiova, la o petrecere. În imagine sunt surprinși: Alexandru Crețu, Nicușor Bancu, Andrei Ivan, dar și arbitrul George Găman.

„Cei de la Federație, Kyros Vassaras, trebuie să răspundă. Și apoi ne punem întrebarea de ce a inventat un fault, când scăpa Otele spre poartă… Ne putem gândi la orice. Nu am nicio dovadă, dar o asemenea prestație și o asemenea fotografie, cu un egal care nu ajută nici CFR, nici Sepsi, doar pe celelalte echipe…

Văzând o asemenea fotografie te poți gândi la orice. Este un rezultat care pe noi nu ne ajută. Ajută alte echipe. Acolo mi se pare un eveniment organizat. Erau prea mulți. Eu n-am sărbătorit cu jucători niciodată”, a spus Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, pentru Prima Sport, imediat după meci.

Balaj, atac dur la Găman și Vassaras

Aceste declarații vin în contextul în care Cristi Balaj l-a acuzat pe Găman de viciere de rezultat la meciul Sepsi-CFR. Oficialul s-a declarat dezamăgit de prestația arbitrului și a cerut intervenția lui Vassaras, președintele CCA.

„Au fost lovituri de pedeapsă împotriva noastră pentru contacte mult mai puțin sancționabile. Portarul îi dă cu mâna dreaptă peste picior, îi împiedică deplasarea. Dă penalty! Pentru CFR nu dăm asemenea penalty-uri?! Ce facem?

Un egal care favorizează echipele cu care ne luptăm. Vorbeam despre alt meci. E clar cum îi dă cu brațele peste piciorul stâng. Așa am început noi meciul. Vassaras, ce dorești mai mult de atât? O să vii și o să spui că lui Bîrligea i s-au înmuiat genunchii. Nu vă e rușine? Ce vrei, Vassaras?! Acolo, la Galați, n-a mai existat un soft contact?”, a mai spus Balaj.

Sursa foto main: florinstefan.ro

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622