Gafă colosală în apărarea UT-ei! Rapid a primit cadou golul şi a marcat în minutul 1. „Diabolicul” Rrahmani loveşte din nou! Video
Rrahmani a profitat din plin de o gafă a apărării celor de la UTA. Kosovarul a înscris încă din primul minut, sub privirea patronului Dan Șucu.
Benga, fundașul de la UTA, a fost cel care a trimis mingea la adversar. El a comis o gafă de jucător de curtea școlii, care a amintit de greșelea gravă a lui Săpunaru (Rapid), de etapa trecută, dar și de eroarea lui Larie (Farul), din această etapă.
„Am fost între două decizii, să joc cu portarul sau cu fundașul. Am fost între două… Și-n viață, nu e bine așa”, a explicat Benga eroarea sa, după meci.
Ambiții mărețe pentru Albion Rrahmani
Albion Rrahmani a impresionat cu calitățile sale fizice, dar și prin forța mentală. Continuă să marcheze pe bandă rulantă în Liga 1 și nu se ferește să spună ce aspirații are.
El a mărturisit că vrea să ajungă la 20 de goluri în campionat și a dezvăluit că va lupta suficient de mult astfel încât să ajungă la echipa preferată, Real Madrid.
„Au fost mai multe echipe interesate să mă transfere după startul foarte bun la Rapid. Accidentarea a îngreunat lucrurile și clubul a declarat că nu sunt pe lista de plecări în fereastra de iarnă. Lucrez cu echipa care îmi gestionează viitorul în cariera profesională și sper să ajung, în viitor, la o echipă la care să arăt ce pot și să devin mai bun.
Visul meu este să joc pentru cel mai mare club din lume pentru mine, Real Madrid. Voi munci pentru a-mi transforma acest vis în realitate”, a declarat kosovarul într-un interviu pentru Gazetă.
Rapid nu se bazează pe jucători șomeri, gratis. Dan Șucu a plătit sumă de transfer pentru Rrahmani
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani are contract cu Rapid până în 2026. Giuleștenii au plătit celor de la Balkani 600.000 de euro pentru transfer, anul trecut.
În actualul sezon, el a marcat de nouă ori în 12 apariții. De asemenea, a bifat și două assisturi.
1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Rrahmani, potrivit Transfermarkt.