Gabriel Tamaș (38 de ani) a avut un derapaj după finala Cupei României, pe care FC Voluntari, echipa sa, a pierdut-o în fața lui Sepsi OSK Sf. Gheorghe, scor 1-2. Accidentat în ultima partidă de campionat, Tamaș a dezvăluit că a fost nevoit să joace cu o „ruptură musculară de 3 milimetri”. Iar în momentul în care a fost întrebat de ce nu s-a menajat în duelul cu FCSB, fundașul central și-a pierdut cumpătul.
Dezamăgit de faptul că a pierdut finala Cupei României, scor 1-2 în fața lui Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Gabriel Tamaș nu s-a mai putut abține la microfonul reporterilor și a avut un derapaj incredibil.
Fundașul de 38 de ani a intrat încă din primul minut în finala de pe Giulești, deși avea o ruptură musculară. Tamaș a spus că a fost dorința sa să joace în fața lui Sepsi, la fel cum s-a întâmplat și în duelul cu FCSB din runda precedentă a Ligii 1. Iar în ceea ce privește partida de campionat care a decis titlul, fundașul a avut o reacție la fel de șocantă.
Știam că sunt o echipă bună pe contraatac, au avut două faze extraordinare, când au și marcat. Îi felicităm, nu mai avem ce face. E trist când pierzi o finală. Eu am crezut că putem să ne mobilizăm la pauză, să revenim, dar nu am putut. Noi nu avem lot numeros, 11 jucători am jucat 45 de meciuri. Noi nu avem rezerve, am făcut câte o schimbare în tot campionatul.
Știu că ziceți de ce nu ne-am menajat cu FCSB, dar să știți că am făcut-o. Sincer, mă doare direct în c*r de ce zice lumea, eu am forțat să joc și cu FCSB și în finală, aveam ruptură de 3 milimetri. De ce să stăm capră cu FCSB? Ce trebuia să facem? Când ne-au bătut cu 4 la 0, i-am felicitat, dar ei râdeau de noi. Ăsta este fotbalul, uneori e dureros. Eu felicit jucătorii, staff-ul, ăștia am fost, am jucat și am făcut performanțe. Mi-am dorit Cupa, dar nu s-a putut”, a declarat Gabi Tamaș, după eșecul cu Sepsi din finala Cupei.
Tot la finalul finalei Cupei, Gabi Tamaș a spus că s-a simțit bine pe noua arenă din Giulești, dar a lăsat de înțeles că nu se pune problema unui transfer la Rapid din sezonul următor, așa cum s-a vehiculat în ultimele zile.
M-am simțit bine în Giulești. Nu este adevărat nimic de ce s-a zis cu Rapid. Reporterița respectivă probabil era rapidistă. Mi-a pus o întrebare și eu am răspuns: „Ar trebui să vorbiți cu cei din conducerea Rapidului”.
Asta a fost totul, după s-au vehiculat multe. Mai avem un meci, după care voi discuta cu conducerea clubului”, a mai declarat Gabi Tamaș.
Gabi Tamaș e așteptat și în străinătate, la Hapoel Haifa. Patronul israelienilor a recunoscut că îl vrea pe fundaș. Tamaș a mai evoluat pentru Hapoel în intervalul 2017 – 2019.