„Furnica” Răzvan Marin continuă să strălucească la Cagliari. O nouă pasă de geniu a românului în Serie A

Marian Cărăvan 09.05.2021, 16:51

Răzvan Marin s-a remarcat în această după-amiază în Italia. Internaționalul român continuă să strălucească la Cagliari. A dat o pasă de geniu, la faza în urma căreia echipa sa a deschis scorul în confruntarea cu Benevento.


UPDATE. Cagliari s-a impus cu 3-1 pe terenul celor de la Benevento, în etapa de Serie A. Echipa lui Răzvan Marin este deasupra liniei de retrogradare, pe locul 16, cu 35 de puncte. Cagliari are cu patru puncte peste Benevento, ocupanta locului 18, primul retrogradabil.


ȘTIRE INIȚIALĂ

Răzvan Marin continuă să strălucească la Cagliari

Ambițiosul fotbalist român Răzvan Marin, titular în Benevento – Cagliari, din Serie A, s-a remarcat încă din startul meciului. Nu a marcat, însă a oferit o pasă ideală pentru coechipierul său Charalampos Lykogiannis, iar fundașul grec al lui Cagliari a deschis scorul pe „Ciro Vigorito”. Un gol fabulos, la care a contribuit și Răzvan Marin. Internaționalul român a combinat excelent cu executantul unui corner de pe stânga, apoi a pasat genial în centru. Charalampos Lykogiannis a lovit mingea perfect din voleu de la distanţă, iar balonul s-a dus glonț în colţul din dreapta sus al porții adverse. Startul fulminant cu Benevento a fost anticipat de Răzvan Marin, cu o declarație făcută înaintea meciului.

Ar fi suficient un egal pentru noi? Nu, vrem să câștigăm! Acesta este un meci foarte important și va trebui să facem totul pentru a-l câștiga. Inzaghi a spus că vrea 11 războinici pe teren! Va trebui să fim 40 de războinici, împreună cu rezervele și tot staff-ul tehnic”, a declarat Răzvan Marin, conform centotrentuno.com.

Între timp, gazdele au reușit egalarea, în minutul 16, prin Lapadula, iar la vestiare s-a intrat cu scorul de 1-1.

Cagliari este în luptă directă cu Benevento, pentru evitarea retrogradării. Momentant, echipa lui Răzvan Marin este cu un punct peste Benevento, deasupra liniei de retrogradare. Un egal o menține pe Cagliari pe locul 17, cu 33 de puncte, cu unul mai mult decât Benevento, ocupanta locului 18, primul retrogradabil.

 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622