Vești bune pentru fanii români care vor fi prezenți la Euro 2024 pentru a susține echipa națională. FRF le-a pregătit o serie de surprize în fiecare oraș din Germania în care vor avea loc meciurile.
Tricolorii vor înfrunta Ucraina, Belgia și Slovacia în grupa E, cu un obiectiv îndrăzneț: clasarea pe una dintre pozițiile care asigură calificarea în optimi.
Fiind vorba de prima participare după opt ani de așteptare, Federația s-a pregătit temeinic. Înaintea fiecărei partide va exista un corner special amenajat în Fan Zone-ul oficial UEFA, unde suporterii se vor putea bucura de activități interactive și jocuri menite să-i binedispună.
De asemenea, foști mari internaționali vor fi prezenți pentru sesiuni de poze și autografe. Nu vor lipsi nici vedete precum Ada, Mihai Bobonete sau Pavel Bartoș, mari iubitori ai sportului rege. Lista completă a surprizelor pregătite cuprinde:
„Ne propunem să oferim suporterilor români tot ce este necesar pentru a avea o experienţă memorabilă în Germania. În primul rând, ne-am asigurat că informaţiile esenţiale o să fie mereu la îndemână, sumarizate în aplicatia Tricolorii şi oferite în fiecare oraş la info points de voluntari vorbitori de limba română: fie că vorbim de ghidul suporterului, hărţile cu punctele de întâlnire, zona de activări, telefoane pentru urgenţe.
Apoi, am gândit activări, concursuri şi întâlniri inedite pentru fiecare oraş în care o să joace Naţionala cu scopul de a-i purta pe fani în vestiarul naţionalei şi săi pregătească pentru meciurile de la EURO. Punctul culminant o să fie parada fanilor de la Koln, în care sperăm să recreăm aceeaşi atmosferă spectaculoasă ca în 2016″, a declarat Iulia Cuciurean, Head of Marketing FRF.