Rareș Ilie a fost aspru criticat după prestația din Conference League. Nice a câștigat cu 2-0 partida cu Maccabi Tel Aviv și s-a calificat în grupele Conference League, dar internaționalul român nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Ce au scris francezii despre mijlocașul ofensiv după ce a fost titularizat în duelul dintre Nice și Maccabi Tel Aviv.
Rareș Ilie a rezistat pe teren 77 de minute. Fostul fotbalist al Rapidului a primit cea mai mică notă pentru evoluția din meciul cu Maccabi Tel Aviv.
Jucătorul român a pierdut un număr mare de mingi, cel puțin așa au văzut specialiștii. Fostul jucător al Rapidului nu a scăpat nici de criticile oficialilor. Fotbalistul a fost înlocuit în minutul 77. În locul său, a fost introdus pe terenul de fotbal Calvin Stengs. Nici acesta nu a reușit să se facă remarcat.
Dar de ce a tot insistat în duelurile 1 contra 1 (sau 1 contra 2) câtă vreme nu a reușit niciodată să-și depășească adversarii? Ca urmare, a pierdut un număr incalculabil de mingi! Ne întrebăm de ce Lucien Favre nu l-a scos mai devreme. A fost înlocuit în minutul 77 cu Calvin Stengs, fără notă, dar la fel de catastrofal”, au scris cei de la Maxifoot.
Nici cei de la Homme du Match nu au putut trece cu vederea greșelile lui Rareș Ilie. Ei l-au notat cu nota 4 pe internaționalul român.
Nu a fost în ritmul întâlnirii. De multe ori, a avut spații de exploatat, însă niciodată nu a reușit să realizeze ceva, cum ar fi pătrunderile lui bune din alte meciuri.”, a scris sursa anterior citată.
În ciuda evoluției slabe, ultrașii l-au lăudat pe Rareș Ilie.
Rareș e cu adevărat excelent”, ”Ooo, combinațiile dintre Ilie și Delort…” sau ”De unde a apărut acest Ilie?”, acestea sunt doar câteva dintre comentariile francezilor pe rețelele sociale.