Așa cum era pe undeva de așteptat după rezultatele din această campanie de Nations League, Răzvan Burleanu și Edi Iordănescu au fost luați în colimator de suporterii echipei naționale la meciul cu Bosnia Herzegovina din Giulești.
După incidentele grave din startul meciului, atunci când fanii români au fost aproape să se ia la bătaie cu cei ai Bosniei, suporterii naționalei României prezenți la Peluza Sud a arenei din Giulești au trecut la un alt registru. Ei au realizat o mini-coregrafie împotriva lui Răzvan Burleanu.
Suporterii au afișat mai multe steaguri cu chipul lui Răzvan Burleanu pus în dreptul unei ținte și au aprins mai multe torțe. De asemenea, a fost afișat și un banner cu mesajul „FRF=Mafia”, moment în care au început să strige timp de mai multe secunde „demisia”.
Edi Iordănescu nu este contestat doar de suporteri, ci și de o parte însemnată a oamenilor din fotbalul românesc. Ultimii doi care i-au cerut să plece selecționerului au fost Basarab Panduru și Florin Răducioiu, ambii foști jucători importanți la echipa națională a României.
Stai o secundă, așa a fost contractul. Nu noi am făcut contractul ăsta, Edi! Aşa a fost contractul. Termini pe locul 3-4, trebuie să pleci! Te dă afară! Nu eu ţi-am făcut contractul. Tu ai acceptat contractul ăsta.
Eu aş întreba altfel. Dacă se supără, vine aici în locul nostru şi îi punem întrebarea: ”Ce părere ai despre un selecţioner care stă 7 meciuri la rând la cârma echipei naţionale și nu-și atinge obiectivul?”. Ce părere ai? Trebuie să mai rămână? Ce ai spune, Edi?”, a spus Basarab Panduru la Orange Sport.
De asemenea, Florin Răducioiu i-a transmis lui Edi Iordănescu faptul că nu a fost oportun din partea lui să intre în contre cu o parte din foștii jucători importanți ai naționalei României, înaintea acestui meci cu Bosnia.
„Dă-mi o palmă! În sensul metaforic, câştigă meciul cu Finlanda. Vreau să fiu dezminţit. Mi-ar plăcea foarte mult să ne arate că echipa lui joacă foarte bine, dar mai ales să câştige, asta e totul. Nu era momentul să intre în polemici cu mine, cu Ganea, cu Pandi, trebuia să laşi deoparte asemenea lucruri şi să te concentrezi pe meciul de mâine, care e extrem de important. Clasamentul plânge, mie îmi vine să plâng!
Vreau să îi spun ceva lui Edi. Noi vrem binele fotbalului românesc. Nu putem să fim imparţiali şi obiectivi. Din păcate, nu putem fi ipocriţi şi mincinoşi faţă de telespectatorii noştri. În cazul acesta nu putem să minţim. Îmi pare rău de Edi Iordănescu, pe care îl apreciez ca antrenor. Avem o stimă enormă pentru tatăl lui. Dar nu putem să minţim. Rezultatele sunt dezamăgitoare. Nu noi decidem soarta lui. Dar nu evităm să spunem anumite lucruri”, a spus și fostul mare atacant, la aceeași televiziune.