Lui Victor Pițurcă sigur nu îi va face plăcere să vadă ultimele poze apărute în spațiul public cu cea care îi este noră! Cristina Ich a fost surprinsă în compania unui alt bărbat. Cei doi au fost fotografiați în ipostaze compromițătoare, iar imaginile au devenit virale.
După ce a anunțat că vrea să își schimbe numele pentru că vrea să uite de tatăl ei biologic, Cristina Ich a dovedit că l-a lăsat în urmă și pe fiul fostului selecționer al României, Alex Pițurcă. Cel puțin, pentru moment. Tânăra a fost văzută în compania altui bărbat, cu care pare că are o relație strânsă de prietenie.
Jurnaliștii de la Cancan au surprins-o pe „Prințesa Instagramului” în momente tandre cu un alt bărbat. Focoasa brunetă se ținea de mână cu un bărbat necunoscut, deși aceasta are o relație de dragoste cu Alex Pițurcă.
Cristina ICH se afla undeva în Nordul Capitalei în momentul în care a fost văzută alături de un alt bărbat. Înainte de întâlnirea de gradul 0, aceasta a făcut o sesiune de shopping. Însă cumpărăturile nu au făcut-o atât de fericită pe cât a fost în momentul în care l-a văzut pe bărbatul misterios pe care l-a îmbrățișat câteva secunde bune.
După bucuria revederii, cei doi au plecat la pas, dar nu oricum, ci ținându-se de mână. Femeia urmărită intens pe rețeaua de socializare Instagram a fost numai un zâmbet atât timp cât s-a aflat în compania misteriosului bărbat.
Cristina Ich și Alex Pițurcă trăiesc o poveste de dragoste cu năbădăi, dar femeia nu are de gând să îmbrace curând rochia de mireasă.
Momentan nu ne dorim să ne căsătorim și eu n-am considerat niciodată că trebuie să iau numele bărbatului. Adică eu o să rămân întotdeauna Cristina Ich, chiar și dacă m-aș căsători cu Alex.
Nu mi-am dorit niciodată. Îl iubesc extraordinar de mult, e tatăl copilului meu. Eu niciodată nu m-am visat mireasă. N-am dorința asta arzătoare să mă văd mireasă.
Îmi îngrădește libertatea, nu știu de ce. Noi locuim împreună, automat e ca o căsnicie, dar actul parcă îmi îngrădește libertatea. Și pentru mine și pentru el.”, a explicat Cristina Ich în podcast-ul lui Cătălin Măruță.