Sorana Cîrstea, dialog emoționant cu Ion Ion Țiriac după ce a suferit încă o înfrângere. Cum încearcă iubitul să o încurajeze pentru US Open. Fotografia postată nu i-a fost indiferentă celui cu care sportiva își împarte viața de mai mulți ani.
După ce avut evoluții excelente în prima parte a anului, pentru Sorana Cîrstea se pare că au început problemele. Ea a fost eliminată de Jil Teichmann (65 WTA) în primul tur al turneului de la Cincinatti.
Sorana Cîrstea(38 WTA) pornea în turneul de la Chicago ca a treia favorită. În primul tur al turneului american, Cîrstea a întâlnit-o pe Tereza Martincova (60 WTA). În mod surprinzător, Sorana a fost învinsă de Martincova cu scorul de 3-6, 6-3, 6-2, după o oră și 58 de minute.
Singura înfruntare dintre cele două sportive avusese loc în 2015, la un turneu ITF la Praga. La turneul din Cehia, Sorana s-a impus în fața Martincovei în primul tur, cu 6-1, 6-1. Eliminarea prematură a Soranei la Chicago vine după eșecul de la turneul de la Cincinnati.
Jucătoarea de tenis din Târgoviște a avut rezultate foarte bune în acest an, însă a decis să renunțe la antrenorul român Adrian Cruciat. La turneul de la Montreal, iubita lui Ion Ion Țiriac a fost văzută alături de Nigel Sears. Antrenorul britanic de 64 de ani a fost văzut alături de româncă și la Cincinnati.
Nigel Sears este un nume mare în tenisul feminin mondial. Acesta le-a antrenat pe: Ana Ivanovic, Amanda Coetzer, Daniela Hantuchova, Ekaterina Makarova sau Anett Kontaveit. În ultima vreme numele lui a fost asociat cu Emma Rădulescu, jucătoarea de tenis din Marea Britanie cu origini românești care a surprins pe toată lumea cu evoluția sa de la Wimbledon. Mai mult, Emma este cea care a scos-o pe Sorana Cîrstea din competiție.
Se pare că tot la Wimbledon, acolo unde Emma Rădulescu și Sorana Cîrstea s-au întâlnit pentru prima dată, s-a produs și ruptura noii senzații a tenisului de antrenorul său. Rădulescu l-a înlocuit pe Nigel Sears cu Andrew Richardson.
Sorana Cîrstea și Ion Ion Țiriac sunt împreună din 2017, atunci când bărbatul a divorțat de Ileana Lazariuc. Cu toate că s-a aflat de ruptură abia doi ani mai târziu, apropiații omului de afaceri și ai sportivei știau deja că între cei doi de înfiripă o poveste de dragoste.
Până acum nu s-au afișat niciodată împreună, însă apropiații vorbesc despre o logodnă care ar fi avut deja loc și despre o viitoare căsătorie. Cu toate că n-au fost fotografiați împreună, Ion Ion Țiriac nu a ezitat să-și arate dragostea față de Sorana Cîrstea prin comentariile lăsate pe Instagram. Din păcate acestea au fost șterse la puțin timp de către sportivă, semn că preferă să rămână cât mai discretă.
Sorana Cîrstea are comentariile blocate, fiindu-le permis doar câtorva oameni să-i lase mesaje la poze. Cu toate că nu a lăsat să se mai vadă niciun mesaj de la iubitul ei, Ion Ion Țiriac nu se lasă și i-a mai scris câteva cuvinte frumoase la ultima poză postată.
Recunoștința transformă ceea ce avem în suficient. ❤️?”, a scris Sori pe Instagram la ultima postare.
Ion Ion Țiriac i-a răspuns iubitei sale pentru a o încuraja și pentru a-i arăta că îi este aproape, chiar dacă nu se află în SUA lângă ea:
Recunoștința transformă orice avem în tot ce avem nevoie??”, a scris Ion Ion Țiriac pentru Sorana Cîrstea.
Oana Cuzino i-a transmis și ea o inimă prietenei sale, Sorana Cîrstea. Vedeta de televiziune este o apropiată a jucătoarei de tenis. Us Open are loc în perioada 30 august – 12 septembrie 2021.