Premieră la Tokyo! Dacă pandemia de coronavirus nu va încurca iar planurile, Olimpiada se va desfășura, la un an distanță de când ar fi trebuit. Japonia încă este afectată de virus, de aceea, există dubii dacă Jocurile se vor desfășora sau în ce mod.
Cu toate acestea, sportivii din toată lumea privesc cu optimism spre competiție. Iar fanii sporturilor se vor bucura de 5 noi discipline, care mai de care mai spectaculoase.
Baseball-ul nu este o prezență nouă la Jocurile Olimpice. Cel mai iubit sport de peste Ocean a mai fost prezent la Barcelona, în 1992, când a devenit oficial sport olimpic. Din păcate, în afară de SUA și China, nimeni nu era interesat de această disciplină. Acum, însă, datorită formatului Olimpiadei, baseball-ul va face o nouă încercare de a se impune.
Cum MLB, campionatul nord-american nu mai este afectat de programarea Jocurilor Olimpice, este posibil ca cei mai buni jucători să își facă apariția la Tokyo.
Unul din cele mai populare sporturi din lume, karate, își face debutul absolut la Olimpiadă, în Japonia. Cu peste 100 de milioane de participanți, în peste 192 de țări, acest sport foarte popular a surprins mereu prin absența sa.
Nu va mai fi cazul acum, iar el va fi împărțit în două discipline distincte, Kumite și Kata. Băieții și fetele vor fi reprezentați în mod egal și karate este așteptat să aducă noi fani către Jocurile Olimpice.
Comitetul Olimpic încearcă mereu să atragă și audiența mai tânără către competiție. De aceea s-a gândit la două discipline spectaculoase și populare. Skateboardul vine la Tokyo și va fi prezent, aproape sigur și la ediția următoare, de la Paris, din 2024. Competiția se va desfășura pe două planuri: parc și stradă. Fiecare concurent va trebui să apeleze la întreaga gamă de trucuri pentru a puncta cât mai mult. Concursul va fi cu atât mai atrăgător cu cât va atrage chiar și concurenți de 12 ani (cum ar fi britanica Sky Brown, favorită la calificare)
Surf-ul este și el la debutul la Jocurile Olimpice. Câte 20 de sportivi și sportive se vor întrece pentru marele premiu.
Cățăratul este ultima noutate cu care se mândrește Olimpiada de la Tokyo. Și aici vor fi trei probe, care îî vor încerca la maxim pe concurenți. Fanii vor urmări și această competiție cu sufletul la gură.