FOTO. Oltenii disperați: „Trebuie să ne rupă capul, ca să ne dea penalty?!” Bălașa, lovit rău la ochi!

30 01. 2021, 00:47
Oltenii sunt disperati dupa meciul cu FC Arges

Universitatea Craiova a ajuns la al șaptelea meci consecutiv fără victorie în Liga 1. Oltenii au încheiat la egalitate, 1-1, meciul cu FC Argeș, din etapa a 20-a a Ligii 1. Oltenii sunt disperați. Pe de o parte, din cauză că nu mai câștigă în campionat. Pe de altă parte, o fază din finalul meciului i-a scos din sărite. Bălașa a fost lovit rău la ochi, dar arbitrul nu a dictat nicio sancțiune.

Bălașa, lovit rău la ochi! „Trebuie să ne rupă capul, ca să ne dea penalty?!”

Doar o remiză a reușit să obțină Universitatea Craiova, contra nou-promovatei FC Argeș. În primul meci al etapei a 20-a din Liga 1, disputat pe stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii au avut două bare, iar în ultimele minute au solicitat penalty. A fost o fază care putea avea urmări grave. În minutul 87, Turda, de la FC Argeș, a sărit să respingă balonul și l-a lovit în față pe Bălașa. Singura decizie a „centralului” Andrei Chivulete a fost să lase jocul să continue. Urmările intervenției fotbalistului piteștean s-au văzut după meci, când Mihai Bălașa a mers în zona mixtă pentru interviuri. Imaginea a fost una horror. Bălașa, lovit rău la ochi! Avea ochiul umflat și vânăt de la intervenția lui Turda.

Fotbalistul Craiovei și-a arătat indignarea pentru că arbitrul nu a dictat penalty.

Din păcate, nu am reușit să câștigăm nici în această seară, am pierdut din nou puncte, dar sper să ne revenim din această pasă cât mai repede.

Odată ce mi-a făcut ochiul în acest hal, cred că altceva nu avea cum să fie decât penalty. Din păcate domnul arbitru nu a văzut, după ce s-au făcut presiuni că primim prea ușor penalty, acum nu am primit deloc. Ce ar trebui să ne facă, să ne rupă capul ca să ne dea penalty?!”, a spus Mihai Bălașa la finalul meciului.

Dacă s-ar fi acordat penalty în acel moment al meciului, Craiova putea obține victoria în fața celor de la FC Argeș. Ar fi fost prima victorie a oltenilor, din 14 decembrie 2020 încoace. Atunci, în ultmul meci al etapei a 13-a, Craiova a învins-o pe UTA, cu 2-1, la Arad. Craiova a ajuns la șapte meciuri de când nu mai câștigă.

Balasa, lovit rau la ochi! Captură Digi Sport

Cum a fost la Universitatea Craiova – FC Argeș 1-1

Pentru Universitatea Craiova a marcat Mamut, în minutul 64, în timp ce pentru FC Argeş a înscris Malele ’68.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Şt. Vlădoiu, Bălaşa, M. Constantin, Bancu – Nistor, Screciu (Bic ’39), Cicâldău – Bărbuţ (Mamut ’46), Ivan, Ofosu (Vătăjelu ’51). Antrenor: Corneliu Papură

FC Argeş: Greab – Tofan, Maric, Deslandes (Turda ’40), Muşat – Meza Colli, I. Şerban II – Drăghici, Palic (De Lucas ’83), C. Dumitru (Grecu ’83)– Malele. Antrenor: Mihai Ianovschi

Cartonaşe galbene: Bălaşa ’90+1 / Dumitru ’82, Maric ’85, Greab ’90, De Lucas ’90+4

Cartonaş roşu: Drăghici ’84

După acest meci, se vorbește despre venirea lui Laurențiu Reghecampf la echipa din Bănie.