Mandatul lui Edi Iordănescu la cârma naționalei a continuat sub semnul neșansei și înaintea partidei cu Finlanda. Doar zece dintre titulari s-au aliniat la mijlocul terenului, pentru intonarea imnurilor. Din primele informații, lui Deian Sorescu i-a curs sânge din nas și a întârziat la banca tehnică, pentru îngrijiri medicale.
Fără victorie și fără gol marcat în acest sezon de Liga Națiunilor, România avea mare nevoie de victorie cu Finlanda. Liderul grupei a venit la București cu un moral bun, în ciuda palmaresului direct dintre cele două naționale. Nordicii nu au câștigat niciodată împotriva „tricolorilor”.
Totuși, finlandezii au plecat cu un avantaj de la cabine. Și a fost unul cât se poate de concret. Dacă nordicii au avut toată echipa la intonarea imnurilor, România a aliniat doar zece jucători. Dintre cei prezenți pe teren a lipsit Deian Sorescu.
Fostul dinamovist a acuzat ceva problema medicale de la încălzire și a ratat momentele dinaintea startului jocului. Din primele informații, internaționalului nostru i-a dat sângele pe nas și a fost trimis la margine, pentru îngrijiri medicale.
Jucătorii lui Edi Iordănescu au intrat pe teren într-un echipament special, dedicat aniversării celor 100 de ani ai echipei naționale. Chiricheș și compania au purtat la intonarea imnurilor tricouri de joc retro. Le-au lepădat imediat înaintea fluierului de start.
România: Niță – Rațiu, Chiricheș, Burcă, Bancu – Olaru, M. Marin, Cicâldău – Sorescu, G. Pușcaș, O. Popescu
Rezerve: H. Moldovan, Aioani – Hanca, Rus, Camora, Al. Crețu, Maxim, R. Marin, V. Mihăilă, F. Tănase, Ștefănescu, Mitriță
Selecționer: Edward Iordănescu
Finlanda: Hradecky – Alho, L. Vaisanen, Ivanov, O’Shaughnessy, Uronen – Lod, Schuller, Kamara – Pukki, Pohjanpalo
Rezerve: Joronen, Eriksson – Jensen, S. Väisänen, Granlund, Tenho, Nissilä, Niskanen, Lingman, Valakari, Källman, Taylor
Selecționer: Markku Kanerva
11 meciuri, 7 victorii și 4 egaluri are România în istoria întâlnirilor cu Finlanda