Imagini senzaționale, cu Sorana Cîrstea la antrenament! Trage de fiare, să revină în mare formă, după ce s-a accidentat în turneul de la Madrid. Iubita lui Ion Ion Țiriac nu a putut evolua în competiția de la Roma, însă vrea să fie prezentă la Roland Garros.
Iubita lui Ion Ion Țiriac transpiră din plin pentru Roland Garros. Imagini senzaționale, cu Sorana Cîrstea la antrenament! Actualul număr 58 WTA a avut unul dintre cei mai buni ani din ultima perioadă. Sorana tocmai a reușit să câștige cel de-al doilea turneu WTA din carieră, la Istanbul. Performanța i-a fost răsplătită de tatăl logodnicului ei, Ion Țiriac, cu un wild-card pentru turneul de la Madrid, patronat de miliardar. Din nefericire, Sorana s-a accidentat chiar în primul meci, în timpul partidei contra americancei Jessica Pegula.
Deși a tras din dinți și a luptat până la sfârșit, românca a pierdut cu 6-7, 3-4. Dar, mai grav, s-a ales cu o rană urâtă la degetul mare de la piciorul stâng. Accidentarea a făcut-o să se retragă de la turneul de la Belgrad. Apoi, împiedicat-o să ia startul la Roma, una dintre competițiile ei preferate fiind cea de la Foro Italico.
Nu pot juca la Roma din cauza accidentării suferite în primul meci de la Madrid. Regret că am părăsit turneul de la Madrid atât de devreme și nu din cauza mea, însă asta este viața”, a scris Sorana Cîrstea pe contul de Instagram.
Acum, jucătoarea din Târgoviște a revenit la antrenamente. Ea are la dispoziție condiții de lux în complexul sportiv din cadrul Stejarii Country Club deținut de Ion Țiriac. Aici se poate bucura de facilități ultramoderne pentru pregătirea fizică și chiar de un teren de tenis cu zgură. Fotografiile postate pe Instagram arată determinarea Soranei pentru a ajunge într-un vârf de formă la marele turneu din capitala Franței.
Sunt bucuroasă să fiu din nou pe teren, după accidentarea suferită la Madrid! A trebuit să mă retrag de la Belgrad, iar acum muncesc din greu pentru putea face din nou ceea ce iubesc cel mai mult”, a fost mesajul Soranei postat pe o rețea de socializare.
Sorana Cîrstea (31 de ani) și Ion Ion Țiriac (44 de ani) au o relație de aproape un an și jumătate. Fiul miliardarului a divorțat în toamna lui 2019 de Ileana Lazariuc, cea cu care a fost căsătorit peste un deceniu și i-a dăruit 2 copii. La rândul ei, Sorana a fost iubita jucătorului columbian de tenis, Santiago Giraldo. Cei doi au format un cuplu timp de trei ani, între 2014 și 2017.