Constantin Toma a marcat un gol pur și simplu fabulos în partida dintre U Cluj și Unirea Slobozia. Echipa lui Adi Mihalcea s-a impus cu 2-1, într-un meci care a contat pentru runda a 7-a din play-off-ul Ligii 2.
Constantin Toma (35 de ani) a deschis scorul pe Cluj Arena cu o lovitură care a amintit de execuțiile lui Roberto Carlos. Fundașul stânga a marcat în minutul 12 cu un șut absolut genial!
Ultima clasată din Liga 2 a mers pe terenul celor de la U Cluj, care spera într-un succes care să urce echipa lui Erik Lincar pe primul loc. Nu a fost să fie cum au calculat ardelenii. Constantin Toma a turnat plumb în ghetele gazdelor, cu o lovitură care ar putea concura pentru golul sezonului nu doar în Liga 1.
Fundașul stânga a primit o minge pe flanc, a preluat și a expediat balonul în colțul lung al porții adverse. Mingea a căpătat boltă, ca apoi să cadă direct în vinclul porții lui Gorcea.
„Incredibil! Ce gol! Fa-bu-los, fără cuvinte! Cred că este golul sezonului, nici măcar nu știm dacă a vrut să șuteze. Cred că vrea să centreze, dar prinde puțin exterior și iese un gol à la Roberto Carlos”, a reacționat comentatorul postului Prima Sport.
Constantin Toma a marcat de cinci ori în aceste sezon, deci este un prieten al golului. Totuși, reuțita de pe Cluj Arena este prima din play-off.
Gazdele au revenit prin Florian Haita, în minutul 61, dar Unirea Slobozia a dat lovitura prin Sebastian Ivan, care a marcat în prelungiri.
Meciul s-a terminat cu scandal. Cele două grupuri de jucători au avut un conflict generalizat. Fotbaliștii și-au împărțit mai multe lovituri în drumul spre vestiare. Revenim cu detalii despre incident.
Florian Haită 61′ / Constantin Toma 12′, Sebastian Ivan 90+5′
”U” Cluj: Gorcea – Romeo (Haită 56′), Gugu, D. Ispas, Dobrescu – I. Filip (Balgiu 56′), Romario Pires (cpt.) – Hofman (M. Ciobanu 46′), Ribeiro (Ely Fernandes 46′), Tescan – Val. Alexandru (Boiciuc 70′)
Rezerve neutilizate: Aur. Păun – Alarcon, Remacle, Vomir
Antrenor: Erik Lincar
Unirea Slobozia: Gurău – Ibrian, I. Dinu, Gab. Lazăr, C-tin. Toma (cpt.) – Cruceru (Trașcu 40′), Coadă (Seb. Ivan 90+1′) – Bolohan, Afalna, Rob. Silaghi (Gherghiceanu 69′) – Gulceac (Greu 69′)
Rezerve neutilizate: Poiană – I. Mihai, Mustacă, Dorobanțu, Mih. Lemnaru
Antrenor: Adrian Mihalcea
Stadion: Cluj Arena (Cluj-Napoca – Cluj). Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova). Asistenți: George Bogdan Duță (Bacău) și Cristian Daniel Ilinca (Craiova). Rezervă: Claudiu Ștef (Târgu Mureş). Observatori: Ioan Mureșan și Romeo Malac (ambii din Timişoara).