Floyd Mayweather nu se poate opri din cumpărat maşini. Bboxer-ul profesionist a cumpărat în 18 ani peste o sută de maşini de la acelaşi dealer auto, Towbin Motorcars din Las Vegas. Cunoscutul pugilist și afișează adesea bijuteriile care se află în garajul său. Puțini știu însă cum arată prima mașină pe care și-a cumpărat-o excentricul sportiv.
Floyd Mayweather Jr. a avut o carieră impresionantă în box. A început la profesionişti la 1996 şi şi-a încheiat cariera în 2015 cu un palmares impecabil, 49-0. Cu o avere de aproximativ 900 de milioane de dolari, Mayweather rămâne în lumina reflectoarelor prin stilul exuberant prin care îşi cheltuie banii. Tot de aici provine porecla reprezentativă de „Money” Mayweather.
În ceea ce priveşte maşinile, sunt multe poveşti care îl implică pe Floyd, însă realitatea este că „flota” auto a lui Mayweather este una dintre cele mai luxoase din lume. Floyd Mayweather este recunoscut ca un adept al banilor cash, dovadă că a cumpărat 100 de maşini de la acelaşi dealer şi a plătit mereu cash.
Fostul boxer a publicat recent o imagine în care arată care a fost prima sa mașină. Faimosul sportiv a fost cucerit de un Chevrolet Indy Beretta. El a condus acest vehicul în 1994, înainte de a fi boxer profesionist.
Prima mea mașină a fost o Indy Barretta în 1994. Acum călătoresc prin lume oricând vreau cu avionul meu privat. Nu am încetat niciodată să cred, totul ține de muncă asiduă și dăruire în viață.”, a scris Mayweather în postarea de pe Instagram, în care a atașat poza masinii.
Prima mașină a lui Mayweather are în interior un motor V6 de 3,1 litri care livra 140 CP. Pare puțin dacă ne uităm la super-mașinile pe care le deține fostul boxer. El are, printre altele, 3 Bugatti Veyron şi 16 Rolls-Royce.
Pugilistul american obișnuia să îşi cumpăre câte „o maşină înainte de fiecare meci.
Cumpără maşini după meci. Cumpără maşini cu orice ocazie.”, a declarat Josh Towbin (de la Towbin Motorcars Las Vegas), conform presei străine.