Federația Moldovenească de Fotbal se mândrește cu angajații pe care îi are, printre ei numărându-se una dintre cele mai frumoase jurnaliste. Sexy moldoveanca atrage toate privirile la orice apariție. L-a impresionat chiar și pe Luis Figo.
Jurnalista sexy, Daniela Vizitiu, a reușit să îl dea pe spate pe portughezul în vârstă de 48 de ani. Cei doi s-au întâlnit în momentul în care fostul jucător a mers în vacanță în Republica Moldova. El a făcut parte din delegația UEFA deplasată dincolo de Prut, acolo unde a avut loc Comitetul Executiv al forului european. În mod întâmplător, prezentatoarea și-a fîcut și ea apariția la evenimentul de mare interes de la Chișinău.
La eveniment au luat parte și alte nume cunoscute . Printre cei prezenți s-au aflat Davor Suker, Zvonimir Boban, dar și președintele Aleksander Ceferin. Nici șeful Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, nu a lipsit.
Luis Figo a atras toate privirile. Chiar dacă a renunțat la fotbal, lusitanul se află într-o formă de zile mari și este mereu o prezență aparte la orice întâlnire. Cel care a scris istorie la mai multe cluburi de top din Europa a fost cucerit total de frumoasa prezentatoare TV.
Daniela Vizitiu lucrează ca reporter și prezentator la Jurnal TV, dar și pentru Federația Moldovenească de Fotbal. Sexy moldoveanca l-a vrăjit din prima pe Figo. Focoasa șatenă a avut un schimb de replici cu fostul jucător, după care i-a oferit câteva plăcinte moldovenești extrem de savuroase.
Ambasadorul UEFA a gustat cu plăcere plăcinta pregătită de Daniela și s-a arătat foarte încântat de felul în care aceasta gătește. Abia după ce a mâncat, Figo i-a oferit răspunsurile pe care jurnalista voia să le primească de la el.
Acum nu mai sunt stresat ca înainte, deoarece nu mai există stresul competițiilor. Cândva clubul îmi fura tot timpul și asta era cel mai greu. Sunt foarte fericit cu jobul meu de la UEFA. Este un domeniu nou. Am fost realist și am înțeles că nu pot juca la nesfârșit.”, a declarat Figo.
Jurnalista a profitat de deschiderea lusitanului și a continuat interviul cu întrebări ceva mai personale.
– Am fost la vinărie, îmi place vinul și a fost o surpriză plăcută. Îm plac plăcintele voastre, sunt la fel ca cele din Ucraina, sunt preferatele mele cele cu brânză. E prea mult pentru mine.
– Ce e dragostea pentru tine?
– Dragostea e un sentiment frumos pe care îl ai față de lucrurile ce te fac fericit”.