Fotbalul românesc în pandemie: can you do it, Florin Cîțu?

Nu am soluții. Sunt un suporter și cred în misiunea mea de a face fotbalul să trăiască prin adaptarea mea la noul fotbal. Considerând că adaptarea fiecărui personaj din orchestră ar putea fi singura șansă pentru ca sunetul final să nu devină ridicol. Sau să ne îmbrățișeze definitiv tăcerea. De la porțile orașului la tabela stadionului e nevoie de adaptare.

Astăzi doar deschid o perspectivă măcinat de cruzimea detaliilor și nu mă sperie gândul că propun o apocalipsă pentru fotbal. Ea ne este propusă oricum, dacă vom fi cinstiți cu noi înșine. Iar pe de altă parte, fără apocalipsă nici nu se poate o judecată și în fotbal, fie ea de apoi sau de mai apoi. Poate că judecata aceasta ne va fi de mare folos într-un fotbal al nepoților noștri. Poate nu am fi regândit niciodată ceea ce ne face fericiți dacă nu ne-ar tremura în carne ecoul despărțirii vremelnice și suflul unei plecări din confort.

Și pentru fotbal, pandemia e un război modificat. Doar că nu apar îmbogățiții de context, ci se adâncește și mai puternic distanța financiară între cluburi. La nivel global, șocul este frapant. Cine se regândea la o nouă ierarhie sportivă prin pandemie are în față de fapt un ecart lărgit între granzi și ceilalți. Justificabil la prima mână: cei bogați pot manageria riscul mai ușor. La nivelul fotbalului românesc, tabloul e dureros simplificat.

Prelungirea efectelor pandemiei înseamnă suspendarea sau încetarea activităților care finanțau o parte din fotbalul mic. Dispare sursa de venit, se oprește robinetul, se închide clubul. Apoi, valurile COVID sunt prilejul justificat pentru reprioritizări în curtea autorităților locale. Fotbalul dependent privește, tace și moare.

Helmut Duckadam face radiografia fotbalului românesc. Ce spune fostul mare portar de patronii din Superliga.…

Gică Hagi intervine în problema momentului din fotbalul românesc: „Toți trebuie să schimbăm ceva”

Dincolo de bani, ce se mai pierde? O generație de jucători aflați la final de carieră și care înțeleg că acum e momentul să renunțe. Impedimentele în pregătire, în competiție, interdicțiile, stresul, presiunea socială din afara gazonului, toate lansează mai adânc provocarea înfricoșătoare pentru un fotbalist de 30 de ani și ceva. Chiar trebuie să facă ceva și dincolo de vestiar și de careul advers!

Se pierde o generație de copii care jucau fotbal în mod organizat și care nu ar putea, să fim realiști, în limitările iminente ale valului patru, nici să își desăvârșească formarea spre fotbalul profesionist, nici să păstreze intactă legătura cu fotbalul practicat doar din pasiune și pentru magia jocului cu prietenii. Mai ales când se închid competițiile. La vârsta lor, antrenamentul e o povară plictisitoare, meciul înseamnă totul și savurarea golului împinge dulce nopțile spre dimineți cu rouă pe genunchi în iarbă.

Cu cât va dura mai mult pandemia, cu atât mai mult se va învăța că se poate trăi fără fotbal. Acesta e adevărul negru și rareori rostit din spatele multor mecanisme de gândire și de acțiune. Vehicul electoral, oportunitate de venit rapid, fotbalul în această zonă nu era abordat oricum ca un reper constant. Acum, pare că e ușor să fie înghesuit sub greutatea vremurilor.

Cei care au tratat fotbalul ca pe o căsnicie de complezență pot divorța oricând. Cei care nu au fost fericiți cu adevărat în stadion, mimând doar cu fularul la gât și strigând ca să se audă în urechile altora care mimează, au lejeritatea de-a cânta în orice orchestră sunt puși. Și de-a închide filarmonici într-o secundă. Are pandemia asta și câștigurile ei în fotbal, infinit mai mici, dar le are. Putem vedea în clarul zilei cine iubește fotbalul cu adevărat. Și cine e doar un Florin Cîțu, care azi susține naționala de fotbal feminin a României în zi de meci oficial pe pagina lui de facebook.

Scrie premierul (sau echipa lui, cum vreți): “You can do it!”. Da, fetele astea chiar pot. Și e mare lucru că premierul “bagă în seamă” fotbalul feminin românesc. Poate a auzit și de ACS Heniu Prundu Bârgăului. Poate.

Dar și mai important e să transmită mesajul acesta către toți colegii lui de sector, ca să zic așa, din politică. You can do it! Puteți să faceți ceva ca fotbalul românesc să nu dispară! Puteți! Găsiți soluții!

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Pentru scriitorul uruguayan Eduardo Galeano, nimic nu e mai gol decât un stadion gol. Am trăit asta, da! Se poate trăi fără fotbal, dar viața nu ar fi la fel. Mai contează, dacă nu chiar asta contează!, cum trăiești. Altminteri, rostul fericirii ar fi un drapel pentru o țară cu fântâni de aur în deșert de suflet.