Din nou probleme în fotbalul românesc. Primarul din Chiajna este trimis în judecată de DNA pentru un prejudiciu imens. Se pare că edilul s-ar fi folosit de acești bani pentru a finanța clubul de liga a doua.
Mircea Minea, edilul comnulei din Ilfov, a fost principalul om din spatele clubului care a jucat sezoane întregi în Superliga. Chiajna a cochetat și în acest sezon cu revenirea pe prima scenă a fotbalului, dar echipa la care activează Gabi Tamaș a ratat playoff-ul. Însă acum apar problemele.
Primarul este anchetat după ce a pompat din bugetul local o sumă exorbitantă în club, 37.474.795 lei, echivalentul a 7,61 milioane de euro. Pe deasupra, ar fi închiriat clubului două baze sportive la tarife preferențiale, fără aprobarea Consiliului Local și fără licitație. Prejudiciul total ar fi de 9,14 milioane de euro!
Concordia Chiajna evoluează în prezent la nivelul ligii secunde. În acest sezon a încheiat pe locul 2 grupa B din play-out, fiind a opta la finalul sezonului regulat. În lot se regăsesc fotbaliști ca Gabi Tamaș, Mirko Ivanovski sau Raul Rusescu.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MINEA MIRCEA, la data faptelor și în prezent primar al comunei Chiajna, județul Ilfov, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.
În perioada 2007 – 2021, inculpatul Minea Mircea, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispoziții ale legislației primare, în sensul că:
– ar fi încheiat cu un club de fotbal mai multe contracte de finanțare nerambursabilă și ar fi dispus efectuarea de la bugetul local a unor plăți în valoare totală de 37.474.795 lei, în favoarea acelei formațiuni sportive,
– ar fi închiriat aceluiași club două baze sportive respectiv bunuri din componența acestora (aflate în proprietatea publică a primăriei Chiajna), în schimbul unor chirii substanțial mai mici (ex. 100 lei/lună pentru baza sportivă și 7,65 euro/oră pentru stadion) decât chiria de piață și fără ca aceste demersuri să fi fost aprobate de către Consiliul local al comunei Chiajna sau să se fi realizat în urma desfășurării unor proceduri de licitație publică. Această conduită ar fi avut ca urmare producerea unui prejudiciu primăriei Chiajna în cuantum de 7.525.158 lei.
Precizăm că, în cadrul clubului de fotbal respectiv, inculpatul a avut calitățile de membru fondator și președinte al consiliului director (aceasta din urmă, până la data de 14.01.2015),
Prin demersurile arătate mai sus, inculpatul Minea Mircea a cauzat primăriei Chiajna un prejudiciu în valoare totală de 44.999.953 lei, sumă ce constituie totodată un folos material necuvenit pentru clubul sportiv respectiv.
Primăria comunei Chiajna a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză.