Fotbalistul de la FCSB care depășește cu mult nivelul lui Rrahmani: ”Este net peste”

Bogdan Solomon 25.04.2024, 22:14
Fotbalistul de la FCSB care depășește cu mult nivelul lui Rrahmani: ”Este net peste”

Deși nu a mai adus un atacant de meserie după plecarea lui Andrea Compagno, FCSB nu trebuie să se îngrijoreze. Un jucător aflat în curtea ei este „net superior” vedetei Rapidului, Albion Rrahmani.

Cel puțin la această concluzie au ajuns ultrașii, mai în glumă, mai în serios, după prima parte a playoff-ului. Un lucru e cert, însă: formația din Berceni se apropie cu pași repezi de primul titlu după nouă ani de „secetă”.

FCSB are un jucător „net peste” Albion Rrahmani

Întrebat despre David Miculescu, Gheorghe Mustață a afirmat fără să stea pe gânduri că acesta îl depășește din toate punctele de vedere pe kosovarul din avanposturile rivalei alb-vișinii. A fost, evident, o glumă, având în vedere discrepanța uriașă dintre prestațiile celor doi.

Atacantul FCSB-ului este cotat la 800.000 de euro și se poate lăuda doar cu 10 goluri, plus două pase decisive în 74 de meciuri, pe când Rrahmani a impresionat în actuala stagiune, trecându-și în cont 17 goluri și patru assisturi în 22 de meciuri.

„La momentul ăsta, îmi plac toţi jucătorii. Râd, ce să fac, dacă aţi râs şi voi. Trebuie să înţeleagă toată lumea că Rapidul este o echipă bună. Miculescu este net peste Rrahmani (n.r. râde din nou). Dacă tot mergem pe caterincă, hai să mergem pe caterincă”, a declarat liderul ultrașilor formației din Berceni pentru fanatik.ro.

Miculescu, după remiza cu Sepsi: „Poate așa a vrut Dumnezeu”

Imediat după fluierul final al meciului cu Sepsi, în care a și înscris un gol, David Miculescu nu și-a putut explica de ce echipa sa a ratat victoria, dar a dat dovadă de optimism când a venit vorba despre șansele echipei sale de a sărbători titlul în următoarea etapă, pe propriul teren. Adversara va fi chiar campioana en-titre, Farul.

„Am început bine meciul. Gol înscris de Coman. Din păcate s-a accidentat. Sperăm să nu aibă o accidentare grea. Am intrat bine, cu gol, dar din păcate pentru echipă nu au fost lucrurile așa de bune că s-a terminat egal. Nu știu să vă dau explicații. Noi am încercat. Am vrut să câștigăm, dar din păcate nu am putut.

Este o poziție normală. Am jucat și la Arad și la FCSB. Și mijlocaș dreapta. Unde e mai bine acolo joc. Eu la fiecare meci vreau să-mi ajut echipa. Orice jucător mai are o zi proastă. Poate așa a vrut Dumnezeu să fie și să sărbătorim acasă titlul”, a spus „vârful” de 22 de ani.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622