Fotbalistul cu o avere de 20 de miliarde de dolari a rămas fără echipă. Ce mesaj a transmis
Fotbalistul cu o avere record va schimba echipa după ce s-a despărţit de clubul la care a fost legitimat în ultiemle două sezoane.
În vârstă de 25 de ani, Faiq Bolkiah este pregătit pentru o nouă provocare. După ce s-a înţeles pentru a părăsi formaţia thailandeză, Chonburi. Anunţul a venit pe contul său personal de pe o reţea de socializare.
„Vreau să le mulțumesc celor de la FC Chonburi pentru momentele incredibile petrecute în ultimele două sezoane la echipă. Vreau să le zic mulțumesc și fanilor, care au fost uimitori încă din prima zi în care am ajuns la club. Vă doresc tot binele din lume și sper că într-o zi ne vom întâlni din nou”, au fost cuvintele jucătorului care evoluează pentru naţionala din Brunei.
În acest sezon, Bolkiah a punctat de 2 ori în 18 meciuri jucate pentru formaţia aflată pe locul 6 în prima ligă a statului asiatic.
Şi-a încercat norocul şi în Anglia
Până să semneze cu Chonburi, jucătorul născut în Statele Unite a mers să îşi verifice potenţialul la formaţii din Anglia. El a jucat pentur juniorii lui Southampton, Arsenal sau Chelsea, dar fără să impresioneze în mod deosebit. Cel mai important club la nivel de seniori la care extrema stângă a fost legitimată a fost Maritimo, din Portugalia. El are 6 selecţii pentru reprezentativa din brunei, pentru care a şi marcat o dată.
Excentricităţile vieţii personale
Faiq Bolkiah este un personaj interesant prin stilul său de viaţă pe care îl expune fără probleme.
El are ca animal de companie un tigru şi a postat şi un filmuleţ pe o reţea de socializare în care se joacă alături de felina a cărei prezenţă în apropiere ar speria majoritatea celor obişnuiţi cu animalele domestice. Averea sa este atât de mare încât fotbalidtul şi-a permis să cheltuie nu mai puţin de 35 de milioane într-o singură lună pe maşini şi obiecte de lux.
„Orice scrie presa, eu rămân un om simplu. Am același program zilnic, sunt concentrat pe fotbal. Există echilibru în viața mea. Sigur, îmi place să mă și distrez. Sunt un tip relaxat și fotbalul e cel mai important pentru mine”, a punctat Faiq.