Răzvan Marin a părăsit cantonamentul tricolorilor care se antrenează pentru ultimul meci de pregătire din 2022.
După ce a evoluat 84 de minute în înfrângerea cu Slovenia, mijlocaşul va pleca înapoi în Italia. El va reveni la echipa de club la care este legitimat, Empoli. Având în vedere că partida contra Moldovei se dispută la o dată care nu se află în calendarul FIFA. iar în aceste condiţii cluburile nu sunt obligate să îşi trimită jucătorii la formaţiile reprezentative.
„Ca urmare a înțelegerii făcute de staff-ul echipei naționale și conducerea clubului Empoli, având în vedere că nu este perioadă FIFA, Răzvan Marin a evoluat doar în meciul cu Slovenia. El nu va mai face deplasarea în Moldova, la Chișinău”, a fost înştiinţarea federaţiei pe siteul oficial.
Răzvan Marin este unul dintre oamenii ai lui Empoli în acest sezon de Serie A
Răzvan Marin se va adăuga pe lista de absenţe ale tricolorilor după accidentările lui Nicuşor Bancu, Florin Tănase şi Denis Alibec. Chiar dacă fotbalistul de 26 de ani s-a aflat pe teren pe Cluj Arena el nu a putut să împiedice înfrângerea tricolorilor în faţa reprezentativei Sloveniei. Adversarii s-au impus cu 2-1, singurul gol al formaţiei noastre fiind reuşit de Denis Drăguş. Selecţionerul Edi Iordănescu a tras concluziile la finalul partidei cu numărul 9 pentru el pe banca primei reprezentative.
„Probleme avem, pentru că dacă n-am avea, am fi și noi acum în Qatar. Le avem, este important pentru mine că am răspunsuri. Le-am primit, știu unde suferim, știu unde trebuie să intervenim. Nu pot să spun acum că e ușor să schimbi lucruri de pe o zi pe alta. Ieri a fost antrenamentul oficial și a fost singurul moment în care am avut tot grupul.
Așa va fi mereu, dar când ai continuitate cu jucătorii ți-e mai ușor să pui o fundație, ți-e mai ușor să corectezi lucruri, să dezvolți lucruri și să creezi automatisme. Dacă aveam jucătorii și nu aveam ghinioanele majore care continuă, cu accidentările și refuzurile de la club, era o cu totul altă acțiune. Încercam continuitatea, încercam să fim din nou eficienți și să mergem pe traiectoria bună pe care intrasem în septembrie”, a declarat selecţionerul după jocul în faţa ex-iugoslavilor.
Partida de duminică va fi a şasea întâlnire din istorie dintre naţionalele României şi Republicii Moldova. Toate cele cinci precedente au fost amicale, iar unul singur nu s-a încheiat cu victoria naţionalei noastre. Se întâmpla în 1998. În lotul adversarilor se regăsesc 5 fotbalişti care evoluează în campionatul românesc. Este vorba despre Igor Armaş, Vadim Raţă şi Vitalie Damaşcan de la FC Voluntari, de Virgiliu Postolachi de la UTA, dar şi de Răilean de la Unirea Dej din Liga 2.