Fotbaliștii lui Hagi, fani înfocați ai lui Dinamo. S-au ascuns printre oameni și au văzut meciul decisiv al “câinilor roșii”

Bogdan Solomon 24.03.2023, 22:19
Fotbaliștii lui Hagi, fani înfocați ai lui Dinamo. S-au ascuns printre oameni și au văzut meciul decisiv al “câinilor roșii”

Dinamo a avut parte de susținători surpriză la meciul cu Poli Timișoara din ultima etapă a sezonului regular. Trei fotbaliști ai Farului au fost pe stadion pentru a sărbători împreună cu fanii calificarea „câinilor roșii” în playoff-ul ligii secunde.

Dinamo are fani înfocați printre fotbaliștii Farului. Trei dintre ei au fost la meciul decisiv pentru playoff

Dina Grameni, una dintre piesele de bază ale lui Gică Hagi în actualul sezon, a ținut să urmărească din tribunele arenei „Arcul de Triumf” – pline până la refuz – meciul Dinamo – Poli Timișoara, scor 1-1. Nu a fost singur, ci împreună cu alți doi colegi din lotul Farului.

Cei trei s-au ascuns printre spectatori, astfel încât să nu-i poată surprinde camerele TV, dar i-a dat de gol Nicu Grameni, unchiul mijlocașului de 20 de ani și crainic al grupării din Ștefan cel Mare, în exclusivitate pentru Playsport.

„El a vrut să vină la Dinamo (n.r. să joace). A fost la meciul cu Poli Timișoara, el și încă doi jucători de la Farul, care sunt dinamoviști. Au stat așa, ascunși, acolo.

Uite, nu-i fac bine că spun, n-au voie să meargă la alte meciuri. Am vrut să văd reacția lui la golul lui Dinamo. Știam unde stă, când a marcat Dinamo m-am uitat încolo. Nu l-am mai văzut la loc, zic «Ce-a făcut, a plecat?!». Dar de fapt el zburda pe acolo, se bucura!

Sunt dinamoviști, toată familia. A fost acel moment când ar fi putut să vină la Dinamo, părinții voiau să-l aducă, îi plăteau tot, au o situație materială foarte bună. A nimerit prost, în perioada spaniolă. Mi-ar fi plăcut să fie la Dinamo”, a dezvăluit Nicu Grameni la Dinamo 7/9, emisiune difuzată pe site-ul nostru în fiecare joi, de la ora 19:00.

Grameni rămâne cu picioarele pe pământ: „Are mai multe oferte, dar nu le dă curs. Vrea să se maturizeze în joc”

De asemenea, Nicu Grameni a dezvăluit că nepotul său a fost curtat în ultima perioadă de mai multe echipe din străinătate, dar a preferat să continue sub comanda lui Gică Hagi la Farul pentru a căpăta și mai multă maturitate în joc. O decizie salutată de unchiul său, în ciuda regretului că nu își poate îndeplini visul de a-l vedea evoluând pentru echipa de suflet, Dinamo.

„Sunt dinamoviști, toată familia. A fost acel moment când ar fi putut să vină la Dinamo, părinții voiau să-l aducă, îi plăteau tot, au o situație materială foarte bună. A nimerit prost, în perioada spaniolă. Mi-ar fi plăcut să fie la Dinamo.

Dar a fost foarte bine că a rămas la Farul, a luat-o pas cu pas, în momentul ăsta are mai multe oferte de afară, dar nu le dă curs, vrea să se maturizeze în joc. E serios, muncitor, are o gândire foarte matură. Are un frate mai mic, născut în 2007, mult mai talentat decât el, dar e putoare (n.r. râde)”, ne-a mai declarat unchiul lui Dina Grameni.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622