Fostul mijlocaș al celor de la Viitorul Constanța, macedoneanul Boban Nikolov (26 de ani), a ajuns în Italia, acolo unde este gata să semneze cu una dintre formațiile de tradiție din Peninsulă
Jurnaliștii de la „SalentoSport.net„ au anunțat că Lecce a ajuns la un acord cu MOL Fehervar în privința transferului lui Boban Nikolov. Fotbalistul se află deja la Salento, iar în orele următoare va fi supus examenelor medicale.
Dacă va trece cu bine peste toate examinările, Boban Nikolov își va pune semnătura pe noul contract. Pentru Lecce, va fi al doilea transfer din această iarnă, după ce l-a achiziționat pe suedezul Morten Hjulmand, pentru 250.000 de euro, de la Admira Wacker.
Nu este specificată suma de transfer, însă Lecce va profita de faptul că înțelegerea fotbalistului cu Fehervar expiră în această vară. Astfel, italienii vor plăti o sumă mult mai mică decât cota jucătorului. Site-ul german de specialitate, Transfermarkt.de, îl cotează pe Boban Nikolov la 750.000 de euro.
Boban Nikolov este internațional nord-macedonean, pentru care a bifat deja 28 de prezențe. A și reușit să marcheze două goluri, împotriva Israelului și Liechtenstein-ului. Acesta cocheta cu loturile naționale încă de pe vremea când era jucătorul lui Gheorghe Hagi, la Viitorul Constanța.
Fotbalistul a ajuns în România în 2010. Gheorghe Hagi l-a transferat la academia sa, după ce l-a remarcat la un turneu internațional organizat la Brașov. Era căpitanul naționalei U17 a Macedoniei de Nord, iar Hagi l-a convins să plece de la Bregalnica și să vină la Constanța. Avea doar 16 ani.
Trei ani mai târziu, Boban Nikolov avea să debuteze la seniori, chiar în Liga 1. Se întâmpla pe 8 martie 2013, într-o înfrângere a Viitorului la Mediaș, scor 1-4. Două luni mai târziu, Nikolov reușea primul gol în Liga 1, în succesul istoric de pe Ghencea, cu FCSB, scor 5-2.
În 2015, Viitorul l-a lăsat să plece liber de contract în țara natală, la Vardar Skopje. Acolo, Nikolov a bifat 78 de meciuri, 11 goluri și 11 pase de gol. În 2018, Nikolov s-a transferat în Ungaria, la Fehervar, pentru doar 150.000 de euro. A urmat o perioadă foarte bună, cu un titlu și o Cupă a Ungariei meciuri în preliminariile Ligii Campionilor și meciuri în grupele Europa League. În total, 106 meciuri, 11 goluri și 5 pase de gol.
Boban Nikolov va semna cu Lecce și va merge să lupte pentru promovarea în Serie A. După 18 etape, Lecce este pe locul 5, cu 29 de puncte, la patru puncte în spatele locului doi, ocupat de Cittadella. Primele două locuri duc direct în Serie A.