Fostul jucător al FCSB-ului a dezvăluit un episod uluitor trăit de-a lungul carierei. Se întâmpla în perioada în care îmbrăca tricoul celor de la FCU Craiova, iar protagonistul a fost nimeni altul decât Adrian Mititelu.
Acesta a decis să-l dea afară dintr-un motiv de-a dreptul incredibil. Inițial l-a trimis la echipa secundă, după care i-a reziliat contractul.
La începutul lui 2022, Gabi Enache semna cu FCU Craiova, dar mutarea avea să fie oficializată abia peste șase luni, din cauza unei interdicții la transferuri. Așa se face că în vara aceluiași an a fost prezentat oficial, după care a bifat doar nouă meciuri, până să fie trimis la echipa a doua.
Liber de contract din vara trecută, mijlocașul a dezvăluit motivul pentru care patronul Adrian Mititelu a luat această decizie: a „îndrăznit” să adreseze o întrebare despre programul săptămânal al formației la care era legitimat.
„Marți seara, la 10:00, dacă nu mă înșel, am scris și eu pe grupul echipei: ‘Bună seara, avem și noi program pe săptămâna asta?’. Totuși, trebuia să avem program, era 10 seara, trebuia să fi avut program pe săptămână sau pe zi. Suntem profesioniști, avem neveste, copii, serviciuri, trebuie să știm programul. Și nu trebuie să întrebe jucătorul de program niciodată, trebuie să-l ai pe grup la început de săptămână. A doua zi dimineață sau la prânz, vine Mititelu la mine: ‘Gabi, ia vino! De ce trebuie să știi tu programul echipei?’. Zic: ‘Cum?’. ‘De mâine, la echipa a doua’. Și de acolo au început problemele”, a declarat Gabi Enache în podcastul realizat de Anamaria Prodan.
De asemenea, mijlocașul de 33 de ani a vorbit despre perioada petrecută la FCSB, mărturisind cum i-a transmis Gigi Becali, în 2018, că nu va mai juca. I-a fost fatală ratarea din derby-ul cu Dinamo.
„Țin minte, după un meci cu Dinamo, am ratat în minutul 5-6, am dat pe lângă bară și de acolo am înțeles că mi s-a tras. A doua zi, la antrenament, au venit Meme și Dică și mi-au spus: `Bă, Gabi, nu te mai lasă Gigi să te antrenezi cu echipa!`. `Păi, cum așa?`. `Păi, nu știm!`. Te-am sunat pe tine (n.r.- pe Anamaria Prodan), apoi am plecat la Palat.
Când am ajuns, l-am sunat pe Luțu. Îmi zice: `Bă, nebunule, nu primește pe nimeni!`. `Bă, te rog eu frumos, trebuie să vorbesc cu el`. M-a primit, bineînțeles, și l-am întrebat ce se întâmplă, că nu credeam niciodată că voi fi în situația asta, că mai ratez sau că nu joc bine un meci-două, e normal.
Și nea Gigi mi-a zis direct: `N-o să mai joci, tată!`. `Păi, de ce?`. `Că așa vreau eu!`. Mi-au dat lacrimile, plângeam în fața lui, nu puteam să cred că sunt în situația aia. Totul de la o fază, eu așa cred! Am reziliat. Mai aveam 6 luni de contract și atunci a apărut treaba cu Rubin Kazan. Am renunțat la cele 6 luni de salariu, puteam să stau, luam banii”, a povestit Enache.