Adrian Petre (24 de ani) nu a fost în lotul celor de la Farul pentru ultimele două partide, cu Botoșani și cu Hermannstadt. Gică Hagi ar fi renunțat la atacantul care a dezamăgit și la FCSB sau UTA.
Farul și Hermannstadt rămân neînvinse în Superliga. Cele două echipe au remizat, în etapa a 5-a a campionatului, 0-0. Au marcat, însă, la capitolul bare. A fost 1-1 și în dreptul golurilor anulate.
Gică Hagi a anunțat înaintea meciului de luni că are nevoie de încă un atacant. Potrivit Digi Sport, motivul ar fi ruperea contractului cu fostul internațional de tineret. Adi Petre a venit la Farul în vara anului trecut și a marcat de 9 ori în cele 34 de partide jucate în sezonul trecut.
Și sezonul acesta, atacantul trecut pe la Esbjerg (Danemarca) și Conseza (Italia) a reușit să își treacă numele pe tabelă în două rânduri. A înscris din penalty cu Mioveni.
11 goluri a marcat Petre în cele 37 de meciuri disputate în tricoul lui Farul.
800.000 de euro este cota de piață atacantului de 24 de ani, potrivit transfermarkt.com
Farul: Aioani – Benzar,Larie, M. Popescu, Kiki – Artean, Nedelcu, Casap – Torje, V. Morar, A. Pitu
Rezerve: Buzbuchi, Sîrbu, Grameni, Alibec, Borza, K. Doucoure, R. Moldoveanu, T. Băluță, Sali
Antrenor: Gheorghe Hagi
Hermannstadt: P. Iliev – Butean, Antoche, I. Stoica, Opruț – Răuță, Mino Sota – Balaure, Alhassan, C. Popescu – I. Hora
Rezerve: Medina – Bejan, Issah, Năstăsie, P. Petrescu, Biceanu, Oroian, D. Paraschiv, V. Muțiu
Antrenor: Marius Măldărășanu
Stadion: Academia „Gheorghe Hagi”
Arbitru: Antonie Andrei (Bucureşti), A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel – Argeş), A2: Slabu Stelian (Braşov), Arbitru VAR: Dima Iulian (Bucureşti), Arbitru AVAR: Vornicu Adrian (Iaşi)
Am început cu dreptul acest sezon și sper să fie mai bun decât cel dinainte. Din moment ce sunt încrezător și îmi văd de treabă, vin și rezultatele. Eu zic că va fi din ce în ce mai bine, muncind zi de zi.
E mult mai bine cu VAR, e o îmbunătățire, aveam nevoie de acest sistem. Prin aceste decizii luate de VAR, sunt eliminate multe polemici, e de bun augur.
Nu mi-am stabilit un număr de goluri, pentru că m-aș limita. Sper să fie un sezon mai bun decât anul trecut, mai mult de nouă goluri,
Adi Petre, după dubla cu Mioveni