Fotbalistul care a jucat până acum în carieră doar pentru londonezi este peţit de Arsenal, liderul surpriză din Premier League. „Tunarii” au acum prima şansă pentru a-l aduce în propria curte, după ce în trecut mijlocaşul a părut interesant şi pentru Manchester United, Liverpool sau Chelsea.
Cotat la 80 de milioane de euro, Declan Rice are 24 de ani. Şi a avut deja o discuţie lămuritoare cu şefii clubului său. Pe care i-a anunţat că stagiunea în curs este ultima în care îşi doreşte să îmbrace tricoul vişiniu, conform celor de la Daily Mail. Iar Rice îşi doreşte să fie una dintre piesele importante din viitorul parcurs al lui Arsenal în Champions League, obiectiv pe care formaţia lui Mikel Arteta îl va bifa aproape sigur în acest sezon după mai mulţi ani de nereuşite.
Mijlocaşul mai este legat prin contract de West Ham până în vara lui 2024, dar inclusiv conducerea trupei din capitala Marii Britanii doreşte să îl vândă pentru a obţine o sumă considerabilă din partea formaţiei care îl doreşte.
Declan Rice a fost integralist în meciul cu FCSB din grupele Conference League din toamna anului trecut. Atunci, englezii s-au impus cu 3-1. El nu a mai prins şi returul de la Bucureşti, în condiţiile în care managerul David Moyes a apelat atunci la mai multe rezerve pentru că partida nu mai prezenta mare interes pentru „ciocănari”.
Cu locul 1 asigurat, West Ham s-a distrat la Bucureşti şi a obţinut un succes categoric: 3-0. Astfel, insularii şi-au asigurat prezenţa direct în optimile de finală. În campionat însă nu stau la fel de bine.
Sunt abia pe locul 16, foarte aproape de zona retrogradării. Astfel că vânzarea lui Declan Rice poate fi colacul de salvare de care avea nevoie clubul pentru un nou şir de calificări în competiţiile continentale.
Se pare că Mikel Arteta ar fi insistant pentru transfer. Şi vrea să îi convingă pe oficialii lui Arsenal să „disponbilizeze” peste 120 de milioane de lire sterline, astfel încât mutarea să se facă în vară. Ar fi astfel cel mai scump transfer din istoria Premier League.