Fost campion cu Dinamo, mesaj clar înaintea returului cu Csikszereda: „Vor trece fără probleme!”. Video exclusiv
Florin Matache, fost campion cu Dinamo, a prefața partida pe care „câinii” o vor avea cu Csikszereda, în returul barajului pentru menținerea/promovarea în Superliga.
În partida tur, Dinamo s-a impus categoric, cu scorul de 2-0.
Meciul Csikszereda – Dinamo este programat astăzi, 27 mai, de la 20:00, și va putea fi urmărit, în format live, pe playsport.ro.
Florin Matache, mesaj clar înaintea returului cu Csikszereda
„O să ne uităm la meci, toți cei care avem o afinitate. A fost un sezon cu multe, e diferență între liga 1 și 2. În prima manșă, Dinamo și-a luat un avantaj consistent. Vor trece fără probleme. Eu activez în altă parte. A mai fost în momentul ăsta, e repetitiv. Vrem să nu mai fie aici. Politic e un jucător de calitate, a creat avantajul lui Dinamo. E de impact, probabil se vor mai baza pe el.
Dinamo trebuie să lupte să nu cadă în Liga a doua. vrem să revină Dinamo unde a fost. Dacă au fost atâția oameni la baraj, gândiți-vă cât vor putea veni la un meci important. Cred că toată lumea așteaptă meciul din seara asta, sunt momente de respiro, se închide campionatul în ambele eșaloane, iar apoi se vor lua decizii”, a declarat Florin Matache, în cadrul emisiunii PlaySport Live.