Florinel Coman s-a accidentat în Cagliari – Genoa 1-1. Davide Nicola, anunț despre starea românului
Florinel Coman (26 de ani) s-a accidentat în Cagliari – Genoa 1-1, după doar o jumătate de oră de joc.
Antrenorul Davide Nicola a vorbit despre situația medicală a lui Coman, la finalul jocului, după ce românul a ieșit „rupt” din jocul de Serie A, cu probleme la gleznă, după ce a călcat pe minge când a încercat un dribling.
Coman nu a mai putut continua jocul, iar Nicola a anunțat că el va fi supus unor investigații amănunțite.
Tehnicianul italienilor a oferit un prim indiciu despre ce ar fi putut păți Florinel Coman: probleme la tendon!
”Coman? Trebuie să fie supus unor teste medicale. E posibil să fie vorba despre o problemă la tendon”, a declarat Davide Nicola, citat de Calciocasteddu.
Florinel Coman a marcat un gol spectaculos pentru Cagliari la debutul în Serie A, contra Parmei.