Florinel Coman l-a înjurat pe Horațiu Feșnic? Mijlocașul FCSB-ului, turbat de furie

23 04. 2023, 21:52
Florinel Coman / Foto: catură Digi Sport

Partida din Giulești, dintre Rapid și FCSB, a fost una plină de evenimente, iar de multe ori arbitrul Horațiu Feșnic a fost în prim plan.

Momentul în care Florinel Coman nu s-a mai putut controla

Florinel Coman, unul dintre protagoniști, a fost la un pas să se aleagă cu o accidentare gravă, după intrarea lui Onea, din minutul 4. Tot în prima repriză, Coman a mai fost fautat și de Albu, care a avut o intrare violentă.

Pe moment, ”centralul” a lăsat jocul să continue, după care i-a acordat galben jucătorului de la Rapid. Coman, turbat de furie, nu s-a mai abținut și l-ar fi înjurat pe Feșnic, dar acesta nu a sesizat, susține digisport.ro.

”Supărat, o criză de nervi a lui Florinel Coman, care îl înjură pe Horațiu Feșnic. E de galben, clar, talpă pe gleznă”, a spus comentatorul partidei.

Rapid putea rămâne în ”10”. Onea, la un pas de a-l accidenta grav pe Coman

În minutul 4, Răzvan Onea (24 de ani), mijlocașul giuleștenilor, a intrat extrem de tare asupra lui Florinel Coman (25 de ani), undeva în jumătatea de teren a roș-albaștrilor. Arbitrul Horațiu Feșnic a arătat din prima cartonașul galben, dar faza se putea termina și cu un cartonaș roșu pentru jucătorul lui Adrian Mutu.

Coman, care a simțit că Onea va intra tare la el, a sărit chiar înainte de contact și astfel a evitat, probabil, o accidentare gravă.