Florin Tănase, unul dintre cei mai emblematici jucători din istoria recentă a FCSB-ului, a revenit alături de colegii săi la baza din Berceni.
Fotbalistul de 28 de ani a plecat vara trecută de la echipă, în Arabia Saudită, dar a revenit alături de colegii sai, pentru a-i încuraja înaintea unui meci decisiv pentru titlu.
Gheorghe Mustață a profitat de această ocazie și, fiind prezent în baza celor de la FCSB, a purtat un dialog cu fostul căpitan al echipei.
Întrebat dacă a jucat vreodată cu 43.000 de oameni în spate, Florin Tănase și-a amintit de dubla cu Sporting Lisabona din preliminariile Champions League.
Florin Tănase a anunțat în martie că nu va zice nu unei reveniri la FCSB, spre finalul carierei de jucător. El chiar și-ar dori un post de antrenor-jucător la echipă.
„Am mai păstrat legătura cu Gigi Becali, vorbim. Eu antrenor – jucător și el ca Ferguson? Probabil că așa o să fie. Nu știu ce o să fie peste atâția ani. Nu știu când mă voi întoarce. N-am cum să zic un număr de ani. Depinde cum mă simt în continuare acolo.
M-am acomodat acolo, îmi place mult. E o altă viață. Oamenii sunt primitori, călduroși. E frumos. Fotbalul tot cu mingea se joacă. E un fotbal bun, un nivel foarte bun. Cred că alegerea e potrivită. Îmi părea rău când am plecat, petrecusem mulți ani la Steaua, echipa mea de suflet. Eram puțin trist. Dar cred că am ales bine”,a spus Tănase.