Florin Tănase a acuzat după victoria cu FC Argeș, 3-2, că adversarii joacă cu răutate. Căpitanul FCSB a reușit o dublă și a făcut un anunț pentru fanii echipei. Nu se mai transferă în străinătate.
FCSB a profitat de pasul greșit al celor de la CFR Cluj. Dan Petrescu și compania s-au împiedicat cu Farul, 0-0. Echipa lui Toni Petrea a ajuns la cinci pași în spatele liderului, iar Florin Tănase a făcut calculele pentru titlu, în direct la TV.
Darius Olaru a fost omul meciului. Mijlocașul a pasat decisiv la golul lui Florin Tănase, ca apoi să fie implicat în golul decisiv reușit de Andrei Dumiter.
„Sunt bine, dacă nu câștigam eram mai rău. Bine că am obținut cele trei puncte și am mai scăzut distanța față de Cfr Cluj. Ne bucurăm în această seară pentru că am obținut victoria în ultimele minute, dar trebuia să câștigăm mult mai clar.
Privim încrezători, toate meciurile sunt grele. Atât timp cât ei se impiedică și noi câștigam, normal, sperăm să creștem de la joc la joc.
Normal că mă gandesc să ajung la națională, dar asta a fost decizia lui Mister și i-o respect. Eu încerc să îmi fac cât mai bine treaba aici și daca merit să fiu convocat, voi fi acolo cu siguranță”, a declarat Darius Olaru.
„Sunt foarte fericit că am resusit să câștigam și sunt foarte fericit că a venit convocarea. Sper să joc bine și acolo. Într-un fel mă așteptam să fiu convocat, dar nici chiar așa de repede.
A fost un meci foarte tare, atmosfera a fost foarte frumoasă. Le mulțumim suporterilor noștri, că au fost alături de noi. E bine că nu ne dăm bătuți. Mai multe victorii au venit așa, pe final.
Suntem foarte încrezători, mai ales că vine pauza. Trebuie să fim acolo, în spatele lor.
M-a felicitat toată lumea. Mulțumesc domnului selecționer că a avut încredere în mine. Pentru mine ar fi foarte important să intru să joc… nu contează, cinci, zece minute. Dacă o să am ocazia, o să încerc să șutez și acolo. Cred că a venit meritat convocarea, cred că am fost ok”, a declarat și Octavian Popescu.
„O victorie muncită, un meci pe care puteam să îl facem mult mai ușor, să nu așteptam până în ultimul minut. Dar fericiți că ne-am îndeplinit obiectivul.
Nu mai contează ce s-a întâmplat în afara terenului. Contează pe teren, unde cred că arbitrul a luat decizia corecta. De fapt, cred că trebuia să o ia mai devreme, Șerban a lovit intenționat cu călcâiul, după ce i-am dat printre picioare.
Probabil arbitrul trebuia să gestioneze altfel, îmi dădeau peste picioare… A fost așa o răutate, nu îi înțeleg. Normal că ești dezamăgit, am jucat și cu un om în plus, trebuia să ne creem mai multe ocazii de gol.
Distanța față de CFR s-a micșorat, dar este destul de mare. Noi ne-am făcut un calcul, ne gândeam să recuperam 4 puncte, că să jucam cu titlul pe masa în ultima etapa. Am recuperat doua, mai avem încă doua.
Tăvi Popescu se vă integra cu siguranță, toți cei de la lot sunt băieți cu caractere frumoase. Să fie el însuși și să fie dezinvolt.
Sper să marchez în continuare și în edițiile viitoare din play-off. Nu plec, nu”, a declarat și Florin Tănase.
FC Argeș: Greab – Joao Miguel, Turda, Dobrosavlevici – Tofan, I. Șerban, Raynov, D. Dumitrașcu – Ișfan, G. Ganea, Cr. Tănase
Rezerve: Micle – C. Moisie, Viana, Boldor, N. Mușat, Honciu, Palic, Said, Arias
Antrenor: Andrei Prepeliță
FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Miron, I. Cristea, Radunovic – D. Olaru, Edjouma, Fl. Tănase – Cordea, Mamut, Oct. Popescu
Rezerve: A. Vlad – Fl. Coman, Ad. Șut, Dumiter, I. Stoica, A. Burlacu, V. Gheorghe, Ov. Popescu, Oaidă
Antrenor: Toni Petrea
Stadion: Nicolae Dobrin – Trivale (Piteşti)
Arbitru: Horia Mladinovici (Bucureşti), Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea)