Scandalul de la CSA Steaua e încă departe de a se fi încheiat. După ce l-a atacat pe Daniel Oprița, solicitându-i în mai multe rânduri să plece de la CSA Steaua, Florin Talpan a pus tunurile pe suporteri.
Întrucât echipa a îndeplinit criteriul sportiv, terminând sezonul pe poziția a doua, direct promovabilă, Peluza Sud și-a vărsat nervii pe Talpan, convinși că vina pentru lipsa unor soluții care să permită accederea în elita fotbalului românesc îi aparține în totalitate. Așa se face că în timpul meciului cu Gloria Buzău din ultima etapă au fost afișate mai multe bannere jignitoare la adresa juristului.
În replică, acesta a anunțat că se dezice de fani și le-a năruit orice speranță de a schimba situația adresându-se Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Un asemenea demers poate fi inițiat, potrivit spuselor sale, doar de conducerea clubului.
„Nu știu cum vor suporterii să meargă la TAS. Lăsați-mă să mă interesez să văd despre ce e vorba. Cu mine nu a discutat nimeni. Să vedem exact ce vine de la federație și clubul trebuie să ia decizia asta, nu suporterii. Problema este că decizia este doar a clubului, nu a suporterilor! Eu nu am comunicare cu suporterii pentru că m-au dezamăgit mult în ultimul timp și nu am ce să mai discut cu suporterii.
Eu nu sunt un om controlabil de unii suporteri de la AS47. Eu îmi fac treaba pe linia mea, nu am nicio treabă și nu mă subordonez suporterilor. Fiecare să-și vadă de ale lui. Eu am foarte multe dosare și nu am timp de astfel de dispute. Poate va veni o decizie favorabilă din partea federației. De ce să ne gândim atât de departe? Nu ați văzut? Jucăm cu Kosovo, dar România nu recunoaște acest stat. Aici federația ține cont de decizia UEFA”, a declarat Florin Talpan pentru fanatik.ro.
Ulterior, juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua și-a îndreptat atenția spre avocatul FCSB-ului, Adrian Căvescu, pe care nu a ezitat să-l taxeze dur pentru faptul că nu i-a recunoscut victoria obținută în instanță. Este vorba despre marca și numele formației roș-albastre.
„Văd că iar au început miștourile la adresa mea. Eu i-am dat o replică avocatului Căvescu și nu a apărut nicăieri. Nu e normal așa ceva, să mă jignească. Am câștigat palmaresul, marca, numele, tot. Cum să spună gogomăniile acelea? Eu am explicat foarte bine și nu pot să fiu bătaia de joc a nimănui. Aveți pe Facebook toate documentele și răspunsul meu pentru avocatul FCSB”, a mai spus Talpan.