Florin Manea a spus de ce nu crede că Rapid va fi campioană. Marele minus al giuleștenilor. Exclusiv

George Drafta 25.10.2023, 13:37

Rapidul visează de 20 de ani la un nou titlu de campioană. Iar venirea lui Dan Şucu în Giuleşti şi investiţiile din ultima vreme îi încurajează pe suporteri să îşi facă iluzii în privinţa atingerii unei astfel de performanţe.

În acest moment, Bergodi i-a adus pe Săpunaru & Co pe podium. Rapidiştii find la 7 puncte de liderul FCSB. După ce a terminat pe poziţia a 5-a în stagiunea precedentă, formaţia din Grant poate face pasul cel mare spre supremaţia absolută. Totuşi, startul ezitant de sezon le-a scăzut moralul susţinătorilor alb-vişiniilor. Iar Florin Manea se îndoieşte în privinţa îndeplinirii unei astfel de ţinte.

”Mi-aș dori, îmi doresc, dar e greu ca Rapid să fie campioană. Mai trebuie să muncească la lot, pentru că în rest au tot ce le trebuie. Ce se întâmplă la Rapid e senzațional, meci de meci cu stadion plin, 2000 de fani prin deplasare, Rapid e Rapid.

Eu cred că pentru titlu se vor bate FCSB și CFR Cluj. Poate și Rapid, să nu-i scot din calcul, deși nu retractez ce am spus mai devreme”, a fost analiza făcută de agentul FIFA, în exclusivitate în emisiunea PlaySport Live. 

„Protejaţi” de la „centru”

Florin Manea a observat că odată cu revenirea Rapidului printre echipele cu pretenţii din campionat, chiar şi atitudinea arbitrilor s-a schimbat faţă de formaţia din Giuleşti. Care acuză tratamentul pe care l-a primit în istorie din partea cavalerilor fluierului. Într-o perioadă în care Steaua şi Dinamo făceau legea în România.

Impresarul face referire la faza din meciul cu UTA. Acolo unde consideră că arădenilor ar fi trebuit să li se acorde un gol după o minge care ar fi depăşit linia porţii. După egalul de la Oradea, pentru rapidişti urmează două examene importante. Mai întâi cu Universitatea Craiova şi apoi cu FCSB.

„E prima oară când văd un metru gol şi nu se dă, nu am fost obişnuit să avem astfel de avantaje, la noi era un metru afară şi se dădea gol, mă bucură treaba asta. Eu vorbesc pe fapte, am văzut faza. Noi în derby-uri stăm extraordinar, dacă joacă cu tribunele goale Rapidul ar avea minus 10 sau chiar minus 15 puncte.

Îmi place că banii sunt la zi, că taxele la stat sunt plătite din ce zicea domnul Şucu, devenim un club solid uşor-uşor, poate de asta om fi avantajaţi, că au văzut că suntem serioşi”, a fost observaţia lui Florin Manea.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622