Florin Gardoș a intrat în ultimele 6 luni de contract cu Academica Clinceni și nu pare tentat să mai semneze o altă înțelegere. Mai mult, din cauza problemelor financiare existente la actualul său club, fundașul central de 33 de ani este pe punctul de a lua o decizie drastică în această iarnă. Vrea să se retragă din fotbal!
Florin Gardoș se numără printre jucătorii care și-ar putea rezilia contractul cu Academica Clinceni în această iarnă. Clubul ilfovean are probleme financiare grave și mai mulți fotbaliști și-au reziliat deja înțelegerile. Unul dintre aceștia este Răzvan Patriche, fundaș central de 35 de ani, care a bătut deja palma cu Dinamo.
De altfel, majoritatea jucătorilor de la Clinceni caută în aceste zile noi echipe la care să poată evolua.
Nu este și cazul lui Florin Gardoș, care, potrivit antrenorului Adrian Falub, se gândește să se lase de fotbal.
Cu Gardoș e o situație mai complicată. Mi-aș dori mult să revină, am vorbit și eu cu el, și domnul primar. Dar a spus că vrea să se lase de fotbal, pentru că are o situație financiară bună și nu mai are motivația necesară. Eu sper să se răzgândească”, a transmis antrenorul Academicii Clinceni, la Digi Sport.
Florin Gardoș se află sub contract cu Academica din august 2020, însă în acest sezon „pofta” de fotbal i-a pierit din cauza problemelor financiare de la club.
În continuare sunt 4 luni restanţe la salarii, dar am avut nişte bonusuri şi au fost bune şi alea, mai ales că am reuşit să facem nişte puncte. Cel puțin vor fi ceva bani de sărbători.
Nu am avut nicio satisfacţie pot să zic, sezonul ăsta, adică dacă nu am nicio plăcere, mi-e greu să mai vin la fotbal. Nu am de ce să mai vin”, spunea Gardoș, după duelul Academica Clinceni – Chindia Târgoviște 0-1.
Opt meciuri a evoluat Florin Gardoș în acest sezon de Liga I.
Florin Gardoș și-a început cariera la Someșul Satu Mare, după care în 2006 a făcut pasul la Concordia. După patru sezoane petrecute alături de formația din Chiajna, Gardoș a fost cumpărat de FCSB.
La echipa roș-albastră, fundașul central de 1,93 metri înălțime a obținut și cele mai mari performanțe. Două titluri cucerite în Liga I, o Cupă și o Supercupă a României.
Evoluțiile sale foarte solide i-au adus, în august 2014, un transfer surprinzător în Premier League. Southampton a achitat în schimbul său 6.8 milioane de euro, însă de atunci a început și ghinionul lui Gardoș. Aventura sa începuse cu dreptul la Southampton, însă în scurt timp a suferit o ruptură de ligamente la genunchi, care l-a scos din circuit o lungă perioadă de timp.
Doar 18 meciuri a evoluat Gardoș pentru Southampton, în cei patru ani în care a fost legitimat la formația britanică.
Revenit în România, la Universitatea Craiova, Florin Gardoș a reușit să își adauge în palmares și un ultim trofeu. În 2018, el a cucerit Cupa României alături de formația din Bănie.
În tricoul echipei naționale a României, Florin Gardoș a adunat 14 apariții. El a fost debutat pe 8 februarie 2011, de Răzvan Lucescu.
În prezent, cota de piață a lui Florin Gardoș este de 350.000 de euro, potrivit Transfermarkt.