Încă o surpriză pentru iubitorii „sportului rege”. Florin Călinescu revine în fotbal pentru a comenta un meci din Liga 1. Prima TV continuă inițiativa „vedete la meciuri”.
După ce și-a anunțat despărțirea de Pro TV, Florin Călinescu s-a alăturat celor de la Prima TV. Pe lângă emisiunea pe care să o prezinte, actorul se implică și în inițiativa „vedete la meciuri”. Astfel, Călinescu alături de Bogdan Cosmescu vor comenta meciul FCSB – Clinceni de sâmbătă, 25 septembrie, începând cu ora 21:00.
Tot sâmbătă, de la ora 20:00, Flori Călinescu împreună cu Nicolae Dică vor face avancronica meciului din acest weekend din Liga 1. Cu alte cuvinte, Prima TV a anunțat faptul că în fiecare săptămână o sa aducă o altă vedetă care să comenteze meciurile din Liga 1 alături de Bogdan Cosmescu.
De la politică la sport a fost doar un pas pentru Dragoș Pătraru. Împreună cu Bogdan Cosmescu a fost la Prima TV pentru a comenta meciul FCU Craiova – FCSB.
Am fost selecţionat prima dată de Mircea Lucescu, care m-a remarcat în tribunele Stadionului Petrolul, când aveam în jur de 10 ani. Îmi spărsesem capul în înghesuiala de acolo, eram plin de sânge şi nea Mircea a cerut să fiu trecut peste gard, în teren, să primesc îngrijiri medicale.
Apoi, am privit tot meciul stând lângă dânsul, spunându-i că Rodion Cămătaru, idolul meu, e cel mai mare fotbalist de pe planetă. Am încercat apoi şi eu cu fotbalul. Venind după patru ani de tenis de câmp, am reuşit să nu fiu selecţionat la Petrolul, la vârsta de 11 ani, pentru că n-am ţinut câte “duble” voia antrenorul, domnul Iuhasz.
Apoi, după doi ani de atletism şi alţi doi de karate (na, erau anii 90, toţi eram karate kid), am bifat câteva meciuri, unele pe fals, adică pe legitimaţia altui jucător, care nu mai venea la echipă, în liga a patra prahoveană de fotbal, unde când am văzut ce bătăi la propriu poţi să iei prin deplasări, am decis că e mai sigură treaba cu şcoala. Şi cu perspective mult mai bune.”
Nu doar alegerile companiei TV sunt unele inedite, ci și situație drepturilor de difuzare a campionatului din România. Este pentru prima dată în istoria televiziunilor când un meci o să fie transmis în același timp pe patru posturi diferite (DigiSport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport Plus). Prima TV plănuiește să-i mai aducă în postura de comentatori sportivi și pe Mircea Dinescu.