Naționala de fotbal a României se află în fața unei ”duble” extrem de importante în lupta pentru calificarea la Euro 2024, turneu final care va fi găzduit de Germania.
România va juca joi, 12 octombrie 2023, cu Belarus, la Budapesta, în timp ce duminică, 15 octombrie, ”Tricolorii” se vor lupta cu Andorra pe Arena Națională, într-un meci la care vor avea acces doar copiii de până la 14 ani. La Budapesta se va juca fără spectatori.
Florentin Petre (47 de ani), unul dintre fotbaliștii importanți din istoria României, a prefațat aceste partide care ne pot apropia și mai mult de turneul final din vara viitoare.
”Mă aștept să câștigăm fără probleme, pentru că avem un lot mult mai bun față de adversare. Este un obiectiv de îndeplinit, mai ales că și jucătorii sunt extrem de concentrați. Plus că și parcursul de până acum ne obligă.
Sunt niște probleme în Israel, grave, care ne afectează și pe noi, dar noi depindem doar de noi. Concentrare și disciplină avem, suntem foarte bine pregătiți, avem moral, nimeni nu ne poate opri. Pe mine m-au încântat la ultimul meci. Apoi și noi ca țară avem nevoie de o astfel de calificare”, a spus Petre, într-o convorbire în direct găzduită de emisiunea PlaySport Live.
”Peter”, care a jucat la Dinamo 17 ani, unul dintre fotbaliștii reprezentativi din istoria alb-roșiilor, spune că o calificare la Euro 2024 va schimba mult în bine valoarea fotbalului românesc.
”Cel mai important este să ne calificăm. Apoi, dacă vom ajunge acolo vom vedea. Nu se poate compara generația de azi cu generația mea, atunci erau jucători care evoluau la cluburi mari din Europa, dar nu cred că acum situația e chiar așa rea. Avem și acum jucători de calitate, care au nevoie de rezultate pentru a le crește și moralul, dar mai ales cota.
Vom avea cu toții de câștigat dacă vom obține calificarea. Eu știu pentru că am trăit și eu asta pe pielea mea. După calificare, m-au contactat cluburi importante, am fost aproape de a ajunge la un cub de top, mi-a crescut cota, mă simțeam și eu fotbalist”, a mai spus Petre la PlaySport.