Manchester City – Chelsea este finala inedită a Ligii Campionilor din acest sezon. Meciul dintre cele două formații din Anglia este însă în aer, după ultimul anunț făcut de Guvernul Marii Britanii. Unde s-ar putea juca Manchester City – Chelsea.
Finala Ligii Campionilor din acest an este programată pe 29 mai, la Istanbul. Stadionul Olimpic Ataturk este pregătit să-și primească oaspeții, câte 4.000 de fani pentru fiecare echipă. Cu toate acestea, finala UEFA Champions League, dintre Manchester City și Chelsea, este în aer, după ultimul anunț făcut de Guvernul Marii Britanii.
Aceasta pentru că orice persoană care se întoarce din Turcia este obligată să intre în carantină într-un hotel impus de guvernul britanic, iar costurile se ridică la 1750 de lire sterline. Nu doar fanii care vor să-și vadă pe viu favoriții la finala de la Istanbul, ci și delegațiile celor două echipe vor fi obligate să intre în carantină la întoarcerea pe teritoriul Marii Britanii. Guvernul Marii Britanii este în discuții avansate pentru mutarea finalei în Anglia. Măsura este luată după ce Turcia a înregistrat o creștere uriașă a cazurilor Covid, cu 22.000 de noi infecții raportate în ultimele 24 de ore. În aceste condiții, sunt șanse tot mai mici ca finala UEFA Champions League să se dispute la Istanbul.
Conform football.london, stadionul Wembley este deja rezervat pentru data de 29 mai, data finalei UEFA Champions League. În condițiile în care se întâlnesc două echipe din Anglia, coroborat cu situația sanitară din Turcia, o mutare a finalei pe teritoriul britanic ar fi o acțiune logică.
Conform aceleiași surse, stadioanele pe care joacă Aston Villa și Tottenham Hotspur au fost luate în calcul pentru disputarea finalei UEFA Champions League. Jocul dintre Manchester City și Chelsea ar putea fi, de asemenea, mutat de UEFA într-o altă țară. Timpul fiind scurt pentru a fi puse la punct detaliile legate de logistică, varianta disputării finalei în Anglia pare cea mai plauzibilă soluție.
Antrenorul celor de la Chelsea, Thomas Tuchel, spune că preferă să se concentreze pe pregătirea echipei decât să se gândească la locul în care se va disputa finala.
Am încredere deplină în toată lumea care decide acest lucru pentru a lua o decizie rezonabilă”, a declarat antrenorul lui Chelsea.
Dacă vor câștiga trofeul, fotbaliștii lui Chelsea se vor alege cu o primă totală de 10 milioane de lire sterline, aproximativ 11,5 milioane de euro. În schimb, bonusul financiar cu care vor fi recompensați „cetățenii” în cazul triumfului din Champions League este mult mai mare. Elevii lui Pep Guardiola vor împărți 17,2 milioane de euro.
Rămâne de văzut unde se va disputa finala UEFA Champions League din acest an. Meciul dintre Manchester City și Chelsea este momentan anunțat pe arena „Olimpic Ataturk”, din Istanbul.