Leo Messi pare indecis. Argentinianul rămâne fără contract cu PSG în vară și are doua opțiuni.
Campioana Franței vrea să îl păstreaze, dar Barcelona stă la pândă și vrea să îl aducă cu orice preț.
Messi a decis că pentru cariera lui este important să rămână în Europa. Astfel, dacă PSG nu îi oferi un contract bun, acesta va reveni la Barcelona.
Argentinianul vrea să câștige iarăși UEFA Champions League, trofeu pe care a pus mâna ultima oară în urmă cu opt ani.
Nu toată lumea vrea ca Messi să se întoarcă pe Camp Nou. Un csampion mondial alături de Argentina respinge ideea că ar fi de bun augur o astfel de revenire.
Mario Kempes spune că, în acest moment, FC Barcelona și Messi au viziuni diferite. Campionul Mondial din 1978 crede că pentru Messi, dar și pentru Argentina, cel mai bine ar fi ca el să rămână la PSG.
”Nu cred că este sănătos să se întoarcă la Barcelona. Ar fi mai bine în Franța, ca să ajungă liniștit la următorul Mondial, să rămână acolo.
Obiectivele Barcelonei sunt altele, încă se întărește, după plecarea sa. Fiind egoist și gândindu-mă la naționala Argentinei, ar fi mai bine să rămână la PSG.
Pentru liniștea sa fizică și psihică, este mai probabil să ajungă la selecție mai proaspăt din Franța decât de la Barcelona”, a spus Mario Kempes, potrivit Mundo Deportivo.
Xavi, despre revenirea lui Messi
Xavi, antrenorul Barcelonei, crede că discuțiile despre Messi sunt doar ipoteze în acest moment, iar adevăratele negocieri ar putea avea loc doar după ce echipa termină meciurile din acest sezon.
„Acestea sunt ipoteze. Suntem concentrați pe La Liga, nimic altceva. Îmi place să vorbesc despre Leo Messi, avem o relație foarte bună, dar acum este timpul pentru meciul cu Rayo”, a spus Xavi în cadrul unei conferințe de presă.