Olimpiu Moruțan (24 ani) rămâne la Galatasaray. Decizia i-a aparținut antrenorului Okan Buruk.
Fotbalistul în vârstă a revenit în această vară la Galatasaray, după împrumutul de un sezon din Serie B. Presa turcă a scris intens în ultimele zile despre un transfer al său în Arabia Saudită.
S-a scris chiar despre o propunere de 10 milioane de euro pentru Moruțan, însă știrea a fost respinsă categoric de agentul jucătorului, Victor Becali.
Olimpiu Moruțan a fost împrumutat sezonul precedent de Galatasaray la Pisa, în Serie B. Fotbalistul a avut prestații excelente în tricoul formației italiene, unde a reușit 6 goluri și 6 pase de goluri în cele 35 partide de campionat.
Antrenorul celor de la Galatasaray, Okan Buruk, a declarat la începutul acestui sezon că le va da o șansă fotbaliștilor reveniți din împrumuturi, iar Moruțan a beneficiat de această șansă.
Mijlocașul român va rămâne la formația turcă în prima parte a acestui sezon după ce Okan Buruk i-a ordonat conducerii să-l păstrăzeze.
Inclus pe lista UEFA de către campioana Turciei, Olimpiu Moruțan a fost introdus în minutul 73 în partida din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, contra lituanienilor de la Zalgiris.
În ciuda faptului că Galatasaray a fost cotată ca mare favorită în prima manșă a duelui cu campioana Lituaniei, partida s-a încheiat la egalitate , 2-2.
Cu toate acestea, presa turcă îl laudă pe fotbalist. Acesta a intrat la scorul de 2-0 pentru formația din Vilnius și a contribuit la revenirea Cim Bom. Galatasaray a punctat revenit pe tabelă, grație golurilor din minutele 75 și 78.
Dacă în acest moment se cunoaște situația mijlocașului Galatei, în urmă cu câteva zile Giovanni Becali, impresarul jucătorului, anunța că Moruțan nu duce lipsă de oferte. Totodată, Giovanni Becali puncta faptul că decizia stă în mâinile antrenorului Okan Buruk.
„Moruțan este un fotbalist căutat în această perioadă. El a făcut un sezon de nota 7 la Pisa, evoluțiile lui i-au deschis ușa spre oportunități importante. Pisa ar vrea să-l țină și anul viitor, dar va fi aproape imposibil. Moruțan e parte din lot pentru meciurile din preliminariile Champions League, are șansa să demonstreze acolo.
Dacă Okan nu-l va păstra, are variante foarte bune în Europa și în Golf. Serie A este un campionat puternic, e potrivit pentru el. Poate juca acolo”, a declarat Giovanni Becali, în urmă cu câteva zile, în exclusivitate pentru Playsport.