„Fiara” îl pune la colț pe Gigi Becali: „Patronul de la FCSB a spus că nu va mai juca niciodată în Ghencea”

Gabriel-Alexandru Ioniță 08.05.2022, 17:06
„Fiara” îl pune la colț pe Gigi Becali: „Patronul de la FCSB a spus că nu va mai juca niciodată în Ghencea”

Gigi Becali a fost luat contrat de Marius Lăcătuș referitor la subiectul momentului din fotbalul românesc. „Fiara” susține că nu ar fi chiar cel mai oportun lucru posibil ca FCSB să dispute pe noul stadion Steaua meciul cu CFR Cluj din ultima etapă.

Marius Lăcătuș nu înțelege de ce își dorește Gigi Becali ca FCSB să joace pe stadionul Steaua

Fostul fotbalist al Stelei și antrenor al FCSB-ului nu înțelege de ce își doresc cu insistență cei de la clubul lui Becali să joace în Ghencea, un loc unde este clar că nu sunt doriți și, cel mai probabil, vor fi primiți cu mare ostilitate de fanii celor de la CSA. Mai mult, Lăcătuș a făcut referire și la declarațiile mai vechi ale lui Gigi Becali, care a spus în mai multe rânduri că nu își dorește ca echipa sa să joace pe stadionul Steaua.

Văd că e un subiect la modă, peste tot se discută dacă FCSB să joace sau nu în Ghencea. Eu, dacă aș fi în locul cuiva de acolo, n-aș accepta să merg undeva unde nu sunt bine primit. Îmi aduc aminte că patronul de la FCSB a spus că nu va mai juca niciodată în Ghencea, că nu recunoaște această echipă de fotbal.

În momentul în care se creează astfel de adversități, sunt anumite procese pe rol, nu știu dacă ar fi potrivit să vină FCSB și să joace aici. Fiți siguri că nu va fi bine primită aici”, a spus Marius Lăcătuș, prezent în Ghencea la meciul CSA Steaua – Unirea Slobozia 2-0, la care s-a sărbătorit împlinirea a 36 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni.

Lupta dintre Gigi Becali și CSA pentru arena din Ghencea urmează să se tranșeze în scurt timp

Gigi Becali a făcut recent o cerere oficială pentru închirierea noului stadion Steaua pentru meciul cu CFR Cluj. Patronul de la FCSB a dezvăluit că oferta făcută este considerabil mai mare decât prețul de închiriere al altor stadioane din București, Arena Națională sau noul Giulești.

Astfel, cei de la FCSB sunt optimiști în privința șanselor de reușită ale acestui demers. Ei se mai bazează pe faptul că, în mod normal, cei de la CSA Steaua nu ar trebui să aibă meci pe teren propriu în weekend-ul în care se va juca FCSB – CFR Cluj. Asta pentru că, până în acest moment, cei de la CSA nu au obținut dreptul de promovare și, teoretic, nu ar avea de ce să dispute meciul de baraj.

Cum vor fanii Stelei să le dejoace planul celor de la FCSB

Oficialii clubului patronat de Gigi Becali sunt însă contraziși de fanii Stelei. Aceștia susțin că până la acel moment nu se va da un verdict clar în privința dreptului de promovare al echipei lor. Astfel că ea va juca în barajul de promovare, care s-ar putea disputa în weekend-ul în care se va juca și FCSB – CFR Cluj. Și deci, arena din Ghencea nu ar mai putea fi închiriată de clubul lui Gigi Becali.

„Scenariul sfârșitului de sezon:

– 8 mai – Steaua se califică matematic la barajul de promovare în Liga 1, cu o etapă înainte de finalul sezonului. Dacă nu, va trebui să aștepte până pe…

– 15 mai – Când, cu siguranță, Steaua va fi calificată matematic la baraj

– În următoarele zile, FRF își va reconfirma poziția față de clubul Steaua și nu ne va permite să jucăm. Deși se poate cere o derogare, este greu de crezut că cineva din club o va face, ținând cont de atitudinea FRF, mereu în apărarea clubului din Berceni.

– DAR! Așa cum au spus-o cei din clubul Steaua că „atât timp cât se poate, vom face toate demersurile”, clubul va merge la TAS. Ca membru al Federației Române de Fotbal, Steaua are dreptul să joace în orice etapă a Ligii 2, inclusiv în acest baraj, care este organizat de FRF.

– 22 mai este ziua primului meci din baraj, meci ce se poate juca pe Stadionul Steaua.

Poate le explică cineva „apărătorilor banului public” că Steaua mai are de jucat un meci important pe teren propriu în sfârșitul acesta de lună”, au transmis cei de la AS47 prin intermediul Facebook.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622